MedLife şi-a revizuit aşteptările privind cifra de afaceri pentru anul 2008, estimând că va depăşi pragul de 22 milioane de euro, cu circa 75% peste nivelul înregistrat în 2007. Previziunile iniţiale vizau o sumă de aproximativ 21 milioane de euro, dar investiţiile efectuate până la ora actuală au dus la depăşirea cifrelor scontate.
Creşterea estimărilor cifrei de afaceri pentru 2008 survine pe fondul dezvoltării serviciilor şi extinderii în teritoriu. În 2008 MedLife a investit peste 3 milioane de euro pentru deschiderea hyperclinicii din zona Unirii din Bucureşti, a laboratorului propriu de analize la Cluj-Napoca, înfiinţarea Centrului de Medicină Materno-Fetală, precum şi pentru pregătirea deschiderii hyperclinicilor din Timişoara şi din Drumul Taberei Bucureşti.
Noua Hyperclinică MedLife se va deschide la mijlocul lunii noiembrie şi este situată în cadrul complexului comercial Favorit din zona Drumul Taberei. Compania a ales această zonă pentru a se extinde, dat fiind numărul mare de clienţi corporativi care au birourile în zona de vest a capitalei, cererea crescută de servicii medicale private pe segmentul de retail, precum şi cei peste 700.000 de locuitori din zona respectivă.
În 2007, MedLife a obţinut o cifră de afaceri de 12,7 milioane euro, în creştere cu 67% comparativ cu anul 2006, când cifra de afaceri a fost de 7,5 milioane euro. MedLife are un număr de 160.000 de abonaţi din peste 1.500 de companii.
Sursa: MedLife