MedLife se listează la Bursa de la București

Operatorul de servicii medicale private MedLife, controlat de Familia Marcu (prezentă în TOP 300 Capital), se va lista pe Bursa de Valori București printr-o ofertă publică inițială, care ar trebui să se încheie până la sfârșitul anului.

În cadrul ofertei, fondul de investiții V4C Eastern Europe Holding V și International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale, vor să vândă cumulat un pachet de 44% din acțiunile MedLife. Familia Marcu rămâne cu 51%, iar IFC cu cel puțin 5%.

La nivel de grup, MedLife a avut afaceri de 58,72 milioane de euro în primul semestru din 2016, în creştere cu 32,7% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, atunci când a raportat o cifră de afaceri de 44,25 milioane euro.

”Estimăm că vom încheia 2016 cu o cifră de afaceri cumulată în valoare de 120 milioane euro, creştere organică, existând premize să urcăm până la 130-150 milioane euro, aceaste din urmă cifre fiind condiţionate de procesul de finalizare al tranzacţiilor aflate în curs”, a declarat Mihai Marcu, preşedinte CA MedLife.