Preşedintele rus Dmitri Medvedev a exprimat vineri disponibilitatea Rusiei de a acorda ajutor umanitar Japoniei, devastată de cutremur, prin îngrijirea sinistraţilor în sanatorii şi spitalele ţării, dar şi prin primirea unei părţi a populaţiei japoneze în zonele din Siberia şi în Extremul Orient rus, relatează postul de televiziune Vesti.
Moscova "trebuie să se gândească la utilizarea, în caz de necesitate, a potenţialului de muncă al vecinilor, în special în zonele slab populate ale Siberiei şi Orientului Îndepărtat", a afirmat preşedintele rus.
În urmă cu câteva zile, o propunere similară a fost lansată de vicepreşedintele Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, Vladimir Jirinovski, cunoscut pentru declaraţiile sale extravagante. El a afirmat că Rusia ‘are spaţiu din plin, unde se pot face multe cu creierul şi mâinile, în special ale japonezilor’.
Jirinovski a mai afirmat că seismul de vinerea trecută din Japonia şi valurile tsunami ce au urmat arată că locuitorii acestei ţări trebuie să părăsească teritoriul pe care îl ocupă, dacă vor să supravieţuiască.
"În urma ultimelor evenimente din Japonia, facţiunea parlamentară LDPR recomandă guvernului rus să propună japonezilor începerea de consultări pe probema deplasării locuitorilor din Japonia către teritoriul rus", declara Jirinovski.
Rusia, ţara cea mai întinsă din lume, depopulată în Siberia şi în regiunile sale din Extremul Orient, cunoaşte o profundă criză demografică de la căderea regimului sovietic, în 1991.
Populaţia rusă, ce a scăzut în ultimii 20 de ani de la 148 de milioane la puţin peste 140 de milioane, ar putea pierde încă 24 de milioane de locuitori până în 2050.
SURSA: Agerpres