'Pagubele produse economiilor şi companiilor din statele care au impus sancţiunile sunt similare cu cele suferite de Rusia', susţine oficialul rus. Acesta a estimat că economia Europei va înregistra, în urma sancţiunilor, pagube de 40 miliarde de euro anul acesta şi de 50 miliarde de euro anul viitor. 'Prin urmare, sancţiunile nu sunt benefice pentru nimeni, ele nu sunt necesare şi nu vor duce la nimic', a explicat premierul rus. Rubla s-a depreciat anul acesta cu 40% faţă de dolar iar oficialul rus consideră că această evoluţie 'nu mulţumeşte pe nimeni' şi a cerut populaţiei 'să-şi păstreze calmul, să nu intre în panică şi să aştepte'.
În urma deprecierii rublei, afectată de preţul mai scăzut al ţiţeiului şi de sancţiunile impuse de Occident împotriva Rusiei, rata inflaţiei a ajuns la cel mai ridicat nivel de la criza din 2008. Medvedev i-a sfătuit pe ruşi să nu intre în panică şi să cumpere valută. 'Precedentele ocazii arată că aceia care cumpără dolari la un curs extrem de ridicat vor pierde mai târziu, când rubla se va aprecia', a explicat premierul rus. 'Fireşte, îmi păstrez economiile în ruble şi îmi primesc salariul în ruble. Deci suntem toţi în aceeaşi barcă', a apreciat Medvedev.
Oficialul a reafirmat că Executivul de la Moscova va majora salariile din sectorul public pentru a contracara efectele actualei rate a inflaţiei.
Rusia ar putea fi forţată să-şi revizuiască bugetul pe 2015 dacă se vor modifica semnificativ condiţiile economice, a avertizat Dmitry Medvedev. "Dacă se vor schimba semnificativ condiţiile economice, va trebui să revizuim scenariile economice şi să luăm decizii privind bugetul. Dar încă nu am efectuat modificări", a explicat premierul rus.
Ministrul rus de finanţe, Anton Siluanov, avertiza luna trecută că Rusia ar urma să piardă 32 de miliarde de euro pe an din cauza sancţiunilor occidentale şi până la 80 de miliarde de euro din cauza căderii preţului la petrol.
'Economia Rusiei poate suferi pierderi de ordinul a 40 miliarde de dolari (32 miliarde de euro) pe an din cauza sancţiunilor geopolitice şi 90-100 de miliarde de dolari (72-80 miliarde de euro) pe an din cauza scăderii cu 30% a preţului la petrol', a indicat ministrul rus.
Ca represalii pentru implicarea Moscovei în criza din Ucraina, Rusia a fost vizată de mai multe valuri de sancţiuni occidentale fără precedent care au adus economia rusească în pragul recesiunii în timp ce rubla s-a depreciat cu o treime în raport cu moneda euro. Sancţiunile occidentale au limitat accesul la capital străin pentru unele dintre cele mai mari companii şi bănci din Rusia, au afectat industria apărării şi pe cea energetică şi au impus o îngheţare a activelor şi interdicţii de călătorie pentru unii dintre aliaţii lui Vladimir Putin.
Şi adjunctul Ministrului Economiei, Alexei Vedev, a avertizat săptămâna trecută că Rusia ar putea intra anul viitor în prima recesiune din ultimii cinci ani, pe fondul scăderii preţului la petrol şi al sancţiunilor economice impuse Moscovei de statele occidentale.
PIB-ul Rusiei s-ar putea contracta anul viitor cu 0,8%, faţă de estimarea anterioară ce indica un avans de 1,2%, le-a declarat jurnaliştilor Vedev. În acest trimestru, economia rusă se va contracta probabil sau va înregistra un recul, în timp ce în primele trei luni din 2015 se va contracta, a adăugat oficialul.
'Elementele de instabilitate afectează Rusia din punct de vedere structural şi geopolitic. Unul din factorii cheie este scăderea preţului ţiţeiului', a afirmat Vedev.
Acesta a estimat că ieşirile nete de capital vor urca anul acesta la 125 miliarde de dolari, înainte de a încetini la 90 miliarde de dolari în 2015.
Petrolul şi gazele naturale reprezintă 68% din exporturile Rusiei şi 50% din bugetul său federal. Moscova a pierdut anul acesta aproape 90 miliarde de dolari din rezervele sale valutare, echivalentul a 4,5% din PIB.