‘Europa va fi salvată!’ – a exclamat cu multă fermitate premierul rus, care recent a făcut rocadă de funcţii cu actualul preşedinte Vladimir Putin. În privinţa zonei euro, Medvedev a spus că participanţii la reuniunea la vârf a G8 au înregistrat un consens general. În opinia sa, în acest sens, se poate spune că a fost un ‘summit bun’. ‘Am avut impresia că a fost cea mai plină de conţinut, după teme şi argumente, dintre toate reuniunile G8 la care am asistat’, a adăugat el, indicând că acesta este al cincilea summit al Grupului celor mai puternic industrializate state la care a participat. În plus, a punctat premierul rus, actualul summit s-a caracterizat prin cel mai mic număr de puncte divergente faţă de precedentele.
Rezolvarea crizei din zona euro a fost una din temele principale ale summitului G8. Liderii SUA, Italiei, Rusiei, Germaniei, Franţei, Japoniei, Marii Britanii au decis modul în care ar putea fi salvată Europa de la colaps. În acelaşi timp, Dmitri Medvedev a evidenţiat că ‘actuala criză din zona euro’ nu este problema Rusiei sau a SUA, ci ‘problema ţărilor Uniunii Europene’. ‘Acestea trebuie să pună în aplicare deciziile adoptate’, a adăugat oficialul rus. ‘Ce ar trebui făcut? Este nevoie să fie puse în practică deciziile luate. Se impun măsuri susţinute de consolidare fiscală. Însă obligaţiile bugetare sunt imposibil de realizat fără o creştere economică. Totul depinde acum de succesele guvernului grec. Sumele de ajutor au fost anunţate şi pentru mine au fost surprinzător de mari. Nu degeaba au fost comparate cu planul Marshall de asistenţă financiară pentru reconstrucţia Europa după cel de-al Doilea Război Mondial’, a afirmat Medvedev.
Sursa: Agerpres