"Am fost nevoit să-i spun un lucru: puteţi evalua cum vreţi alegerile noastre. Este treaba voastră. Sincer vorbind, aceasta nu are nicio importanţă pentru noi. Noi suntem o ţară mare, puternică, suverană, dar toate evaluările trebuie să fie corecte", a afirmat Dmitri Medvedev/
El a spus că o părere corectă cu privire la alegeri poate fi expusă după anunţarea rezultatelor finale.
Secretarul de stat american, Hillary Clinton a afirmat imediat după scrutinul din Rusia că acesta nu a fost nici liber, nici corect.
Barack Obama a discutat cu omologul său rus Dmitri Medvedev despre "defecţiunile" din timpul recentelor alegeri legislative din Rusia şi "a salutat" angajamentul preşedintelui rus de a urmări investigarea acestora, potrivit unui comunicat transmis ieri de Casa Albă.
Liderul de la Kremlin a promis la sfârşitul săptămânii trecute că va dispune efectuarea unei anchete cu privire la acuzaţiile de fraudă, după un val de manifestaţii fără precedent ce au contestat victoria în alegerile legislative a partidului aflat la putere, Rusia Unită, respingând totodată principalele revendicări ale opoziţiei.
Luni, purtătorul de cuvânt al premierului Vladimir Putin, candidat la prezidenţialele din martie 2012, a exclus contestarea acestor rezultate, în pofida presupuselor fraude, scrie Agerpres.