Mega-debaraua de închiriat la marginea Bucureştiului

Primul depozit destinat păstrării obiectelor care nu mai au loc în locuinţele bucureştenilor a fost inaugurat luni, în urma unei investiţii de 8 milioane de euro. Depozitul are o capacitate maximă de stocare de aproximativ 13.500 metri cubi, iar aici poate fi păstrat aproape orice, de la haine până la piese auto şi produse alimentare. Ideea acestei afaceri a fost adusă în România de compania Euro Mini Storage, fondată de investitori canadieni. „Decizia de dezvoltare a

Primul depozit destinat păstrării obiectelor care nu mai au loc în locuinţele bucureştenilor a fost inaugurat luni, în urma unei investiţii de 8 milioane de euro. Depozitul are o capacitate maximă de stocare de aproximativ 13.500 metri cubi, iar aici poate fi păstrat aproape orice, de la haine până la piese auto şi produse alimentare.

Ideea acestei afaceri a fost adusă în România de compania Euro Mini Storage, fondată de investitori canadieni. „Decizia de dezvoltare a unui astfel de serviciu a fost luată în urma unei investigaţii care a scos la iveală faptul ca pe piaţa din România nu există niciun astfel de serviciu de stocare, deşi există necesitatea şi potenţialul dezvoltării pieţei. Piaţa este pregatită pentru un astfel de serviciu, motiv pentru care credem că va avea succes în viitor”, au declarat pentru capital.ro reprezentanţii companiei.

Extindere în 3 ani

Euro Mini Storage intenţionează să-şi extindă serviciile şi în partea de nord a Capitalei, în următorii 3 ani, iar investiţiile ar urma să ajungă la circa 5-7 milioane de euro pentru fiecare unitate.

„Pentru anul în curs, tacticile noastre se concentrează pe amortizarea investiţiei de 8 milioane de euro. Este şi normal să fie aşa, întrucât 2010 este un an de start pentru noi. În acelasi timp, testăm piaţa pentru a identifica în ce măsură este loc de extindere a acestui tip de serviciu”, a precizat pentru capital.ro Danu Temelie, managing partner Euro Mini Storage. Acesta a adăugat că până la sfârşitul anului se aşteaptă la un grad de ocupare cuprins între 40 şi 60%.

O afacere împrumutată din vest

Afacerea are la bază serviciile deja existente în Europa de Vest şi constă în oferta de spaţii de depozitare de diferite dimensiuni, de la unităţi de 1 mp până la unităţi de 27 mp.

Depozitul a fost construit în perioada august 2008 – noiembrie 2009. Acesta e compartimentat în boxe cu dimensiuni cuprinse între 1 şi 27 de metri pătraţi. Capacitatea maximă de stocare este de aproximativ 13.500 de metri cubi. Clădirea este compusă din parter şi două etaje care însumează 7.500 mp (câte 2.500 pe fiecare nivel).

Chirie lunară

Unităţile sunt închiriate per bucată. Cea mai mică unitate este sub forma unui dulăpior, iar costul este de aproximativ 25 euro lunar. Cea mai mică boxă are 1 metru pătrat, iar chiria ajunge la circa 45 de euro lunar. Totuşi, cu cât suprafaţa închiriată creşte, preţul per unitate poate să scadă prin negociere.

Compania percepe o garanţie returnabilă de 100 euro pentru eventuale daune provocate depozitului. Această garanţie se returnează la finalul perioadei de închiriere. Suplimentar, contra cost, este posibilă achiziţia unor cutii de carton, bandă adezivă, lacăte, cuttere, rafturi, sau cuiere.

Acces controlat

Accesul în clădirea situată pe bulevardul Theodor Pallady se poate face numai pe bază de cartelă magnetică, iar perimetrul este monitorizat printr-un sistem video a cărui implementare a costat peste 200.000 de euro. Orarul standard al depozitului este zilnic între orele 07:00 şi 23:00, iar persoanele care au nevoie de acces non-stop pot specifica acest lucru la încheierea contractului. Totuşi, cererea trebuie argumentată.

Mai mult, pe lângă serviciile de stocare, compania oferă şi servicii de transport, prin intermediul unor vehicule comerciale cu o capacitate medie de 1,5 metri cubi. Şi costul acestui serviciu poate fi negociat, în funcţie de cantitatea de materiale care urmează să fie transportată, spaţiul închiriat şi perioada de închiriere.