Mega Image a anunţat în această vară că a ajuns la un acord privind preluarea a 20 de magazine aparţinând Angst Retail SRL.
"Am supus dezbaterii publice propunerile de angajamente formulate de Mega Image în vederea înlăturării îngrijorărilor de ordin concurenţial identificate în analiza operaţiunii de preluare a magazinelor Angst. Mega Image se angajează să vândă într-o anumită perioadă de timp o parte din magazinele din zonele unde concurenţa ar putea fi afectată", a spus Chiriţoiu.
În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că tranzacţia poate conduce la consolidarea poziţiei puternice a Mega Image pe piaţa comerţului cu amănuntul din zonele centrale ale Bucureştiului. Astfel, zonele pentru care Consiliul Concurenţei şi-a exprimat îngrijorările de ordin concurenţial, respectiv reducerea posibilităţilor de alegere ale consumatorilor, sunt Amzei, Academiei şi Perla. Ca urmare, Mega Image a renunţat la achiziţionarea magazinului Angst Perla, prin încheierea unui act adiţional la Contractul de vânzare-cumpărare.
În plus, Mega Image s-a angajat să cesioneze magazinele Angst Amzei şi Angst Academiei sau a unuia sau mai multor magazine din reţeaua Mega Image, ale căror vânzări aferente anului 2013 sunt egale sau mai mari cu vânzările realizate de cele două magazine.
De asemenea, Mega Image s-a angajat să nu se implice în activităţile cesionate decât după trecerea unei perioade de 10 ani.
În august 2014, grupul belgian Mega Image a anunţat că a ajuns la un acord pentru a prelua 20 din cele 22 de magazine operate de reţeaua Angst, tranzacţie ce urmează a fi aprobată de Consiliul Concurenţei.
Acordul venea la doar trei luni de când grupul Angst a decis să iasă de sub franciza Carrefour.