Mega Image anunță schimbări la nivel de management general al companiei, o dată cu încheierea mandatului directorului General Xavier Piesvaux.
Mandatul lui Piesvaux se va încheia pe parcursul lunii iulie, acesta părăsind Grupul Delhaize, dând curs unor alte oportunități profesionale, potrivit unui comunicat de presă. De asemenea, Vassilis Stavrou va fi noul director general al companiei.
Vassilis Stavrou a intrat în ehipa grupului încă din 1994, începându-și cariera în cadrul rețelei Alfa Beta, din Grecia, unde a ocupat diferite poziții cu responsabilități în departamente precum Logistică, Siguranță Alimentară și Resurse Umane, și, ulterior, îndreptându-și cariera spre poziții cu responsabilitate regională, respectiv Resurse Umane și Sustenabilitate, pentru Sud-Estul Europei.
În prezent ocupă în cadrul Grupului Delhaize poziția de Vice Președinte Senior Dezvoltarea Afacerii (SVP & Chief Business Development Officer) pentru Sud-Estul Europei și Indonezia. Înainte de a ocupa această funcție, Vassilis Stavrou a fost Vice Președinte Senior Resurse Umane/Dezvoltare Organizațională și Sustenabilitate (SVP HR/OD & Sustainability) pentru Delhaize Europa.