După ce președintele Joe Biden a declarat luna trecută că „alianța transatlantică s-a întors”, ies la suprafață provocările concrete cu care se confruntă alianța. In special alinierea alianței Rusia-China la frontiera sudică a NATO, în Mediterana.

Un raport recent arată că „impactul alinierii Rusia-China este probabil mai mare decât suma părților sale” și ar putea amplifica provocările, potrivit publicației NationalInterest.

Prin urmare, alianța transatlantică trebuie să-și ajusteze calculele în Mediterană pentru a atenua aceste provocări într-o regiune dominată de tensiuni geopolitice.

Turcia și Grecia au început in ianuarie o nouă rundă de discuții exploratorii pentru a rezolva diferențe vechi de decenii în ceea ce privește drepturile litigioase de explorare a energiei și frontierele maritime.

Criza a fost agravată de vidul de putere creat de rolul redus al Americii în estul Mediteranei, de pierderea cadrului de aderare a Turciei la UE și de revenirea Rusiei în Orientul Mijlociu ca o putere militară și politică majoră.

După o perioadă lungă de inactivitate, Rusia e tot mai implicată conflicte în curs de desfășurare din Marea Neagră pînă la Mediterana, și din Siria până în Libia.

Acest echilibru delicat al puterii este afectat și de apariția unui nou jucător: China. Beijingul a investit constant în legături cu statele mediteraneene.

China cumpără porturi regionale și controlează peste 10% din capacitatea terminalelor europene de containere. Beijingul a semnat, de asemenea, memorandumuri de înțelegere Belt and Road Initiative cu fiecare stat din Africa de Nord.

În cele din urmă, Beijingul își va putea transfera investițiile într-o influență mai mare în regiune, adăugându-se statelor care concurează deja pentru a-și promova propriile interese.

Parteneriatul dintre China și Rusia în Marea Mediterană, care se tot extinde, complică și mai mult calculul. China a desfășurat pentru prima dată exerciții navale comune cu Rusia în estul Mediteranei în 2015, ca parte a exercițiilor anuale maritime comune.

În 2017, o flota navală a Chinei a efectuat un exercițiu de foc viu în Mediterană pentru a-și perfecționa abilitățile de luptă, înainte de un exercițiu comun cu Marina Rusă în Marea Baltică. Operațiunile comune ale Rusiei și Chinei indică „dorința și capacitatea lor de a fi împreună”, iar China ar putea folosi controlul asupra infrastructurii europene, cum ar fi portul Pireu, pentru a încetini răspunsul NATO la agresiunea Rusiei.

În cazul unui conflict, China ar putea încetini întăririle SUA prin „identificarea unor probleme tehnice”, blocînd un port care poate fi strategic pentru NATO.

Împreună, Rusia și China pot destrăma mai ușor alianțe democratice, decât dacă ar face asta singure. Rusia a avut o prezență activă în Cipru încă din vremea URSS și a profitat de vidul de putere creat de rolul redus al SUA în gestionarea drepturilor de explorare a energiei și a frontierelor maritime disputate în septembrie 2020.

În absența unui consens transatlantic, Kremlinul a intervenit pentru a media conflictul dintre Cipru, susținut de Grecia, și Turcia, cu privire la explorarea energiei din Mediterană.

Practic, China și Rusia nu fac decât să umple golul lpsat de aliații americani și europeni în Cipru. Urmând strategia Rusiei de a exploata instabilitatea pentru a câștiga influență, China își amplifică autoritatea și prezintă o alternativă mai viabilă la alianțele democratice decât ar putea să gestioneze singură.

Creșterea sinergiei Rusia-China evidențiază nevoia de a consolida alianța transatlantică din interior ca primă linie de apărare.

Pentru început, în loc să se bazeze pe sancțiuni unilaterale sau acorduri comerciale necoordonate, SUA și Europa ar trebui să dezvolte o politică armonizată, în care Europa este partener egal.

O Europă mai puternică ar atenua povara Americii și ar oferi baza unei alianțe transatlantice reînnoite și echitabile, care poate concura mai bine cu sinergia Rusia-China.

Creșterea sinergiei Rusia-China pe flancul sudic al NATO evidențiază importanța unor măsuri concrete pentru a îmbunătăți arhitectura de securitate transatlantică în Mediterana. Aceasta începe cu consolidarea legăturilor dintre SUA și Europa și un NATO mai coeziv.