MegaUpload ar putea pierde definitiv baza de date a utilizatorilor

MegaUpload a primit o scrisoare de la avocaţii statului american, prin care compania este informată că până la sfârşitul acestei săptămâni baza de date ce cuprinde informaţiile utilizatorilor ar putea fi distrusă. Între timp, reprezentanţii Mega Upload încearcă să convingă Guvernul American că ar fi în interesul tuturor ca utilizatorii să-şi poată accesa datele cel puţin pentru o vreme.

Odată cu închiderea site-ului, mulţi dintre utilizatori s-au plâns că nu-şi mai pot accesa datele. De la informaţii legate de viaţa profesională, până la fotografii personale, decizia instanţei judecătoreşti a cauzat blocarea multor date, care ar putea fi pierdute definitiv, potrivit avertismentului transmis de avocaţii care reprezintă statul american în instanţă.

Ira Rothken, avocatul MegaUpload, a confirmat informaţiile într-un interviu acordat site-ului TorrentFreak. Rothken a explicat că MegaUpload urmăreşte să protejeze interesele utilizatorilor săi, însă fără ajutorul autorităţilor acest lucru este imposibil. Evenimentul acesta ar fi o calamitate la nivel de protecţie a consumatorului, potrivit lui Rothken, iar singura soluţie ar fi deblocarea conturilor deţinute de Mega Upload, astfel încât compania să-şi achite datoriile şi să le furnizeze utilizatorilor posibilitatea de a-şi accesa datele şi de a le salva sau muta pe alte platforme.

În orice caz, potrivit unor surse citate de TorrentFreak, datele utilizatorilor MegaUpload sunt în siguranţă pentru încă două săptămâni cel puţin.