Este pentru prima oară după decesul suveranei când soţia Prinţului Harry a făcut vreo declaraţie cu privire la iubitul monarh care a încetat din viaţă pe 8 septembrie.
Ce spune Meghan Markle despre Regina Elisabeta, la mai bine de o lună după moartea acesteia?
„Simt o profundă recunoștință pentru că am putut să petrec timp cu ea și să o cunosc”, a afirmat Meghan Markle într-un interviu acordat Variety.
Ducesa de Sussex recunoaşte totuşi perioada complicată prin care a trecut relaţia ei cu Familia Regală britanică, însă vine numai cu cuvinte de laudă la adresa Reginei Elisabeta a II-a.
„Sunt recunoscătoare că am putut fi alături de soțul meu pentru a-l susține, mai ales pe parcusul acelei perioade. Ceea ce este atât de frumos este să te uiți la moștenirea pe care bunica lui a putut să o lase pe atât de multe fronturi.
Cu siguranță, în ceea ce privește conducerea feminină, ea este cel mai strălucitor exemplu. Simt o profundă recunoștință pentru că am putut să petrec timp cu ea și să o cunosc.
A fost o perioadă complicată, dar soțul meu, mereu optimist, a spus: «Acum s-a reunit cu soțul ei»”, a mărturisit Meghan Markle pentru Variety.
Întrebată cum au trecut peste această grea pierdere ca o familie, ea şi Prinţul Harry, ducesa de Sussex a răspuns:
„În momentele importante din viață, ţi se deschide cu adevărat perspectiva. Te face să te întrebi pe ce vrei să-ți concentrezi energia. În acest moment, ne simțim plini de energie și entuziasmați de toate lucrurile spre care am construit.
De asemenea, ne concentrăm pe fundația noastră. O mare parte din munca pe care o facem include spațiul filantropic.”
Încoronarea Regelui Charles al III-lea nu pică deloc bine pentru Harry şi Meghan
Încoronarea Regelui Charles al III-lea va avea loc în luna mai a anului viitor, dar este un moment total nepotrivit pentru Prințul Harry și Meghan Markle, deoarece cade în aceeași zi cu o aniversare, scrie The Mirror.
În timpul evenimentului, regele va fi „uns, binecuvântat și consacrat” de către arhiepiscopul de Canterbury, care a condus majoritatea încoronărilor regale începând cu anul 1066.
Deși lista invitaților nu a fost, deocamdată, confirmată, este de așteptat ca membrilor Familiei Regale să li se alăture lideri mondiali, demnitari și personalități religioase, care vor asista la încoronarea regelui Charles al III-lea.
Cu toate acestea, data aleasă pică precum nuca-n perete pentru ducii de Sussex, care, în aceeași zi, au o mare aniversare în familie. Fiul lor, Archie, este născut pe 6 mai, și va împlini anul viitor 4 ani.