Meghan Markle ar fi solicitat o întâlnire „între patru ochi” cu regele Charles pentru a aplana neînțelegerile înainte de plecarea sa în California cu Harry după funeraliile reginei, a afirmat un reporter regal.
Gestul surprinzător făcut de Meghan Markle
Neil Sean, un corespondent de divertisment care a apărut la NBC News, MSNBC și Access Hollywood, a declarat că a auzit de la o „sursă de încredere” că actrița americană ar fi trimis o scrisoare prin care a solicitat o conversație privată cu regele.
Jurnalistul susține că Meghan vrea să „limpezească apele”, în contextul în care se vehiculează că cuplul va zbura înapoi în SUA cât mai curând posibil pentru a-și vedea copiii, Archie, în vârstă de trei ani, și Lilibet, în vârstă de un an.
Se crede că Ducii de Sussex s-au aflat marți la Windsor după funeraliile extraordinare de stat și înmormântarea Reginei Elisabeta de luni.
„Ar dori acum, înainte de a se întoarce în California, să aibă o audiență față în față cu regele Charles al III-lea”, a declarat Sean într-un videoclip postat pe YouTube, care a înregistrat aproape 300 de mii de vizualizări.
„Așa este-Meghan, față în față cu Regele Charles. Ați auzit bine. Este o mișcare foarte curajoasă din partea lui Meghan însăși”, a spus Sean, potrivit Daily Mail.
Decizie curajoasă care ar putea clarifica lucrurile
Detaliind conținutul scrisorii, el a spus ar reprezenta „o oportunitate de a clarifica lucrurile, de a trage învățăminte din greșeli și de a explica o parte din raționamentul din spatele a ceea ce au făcut în ultimii doi ani. Acum trebuie să admirăm încrederea în sine a lui Meghan”, a mai spus jurnalistul.
Cu toate acestea, Sean a avertizat că rămâne încă neclar dacă scrisoarea va fi suficientă pentru ca Ducii de Sussex să se împace cu Familia Regală.
„Sincer, nu avem nicio idee dacă acest lucru va merge mai departe”, a precizat acesta.
Sean a explicat că se obișnuiește în mod tradițional printr-o scrisoare prezența în fața regelui.
„Așa îi scrii regelui prin intermediul ecvestrului său și, bineînțeles, asta se transmite mai departe”, a mai declarat el pentru canalul său de YouTube.
La ceremonia de înmormântare a Reginei Elisabeta a II-a, Prințul William și Harry au lăsat deoparte neînțelegerile lor pentru a face front comun în amintirea monarhului și au arătat din nou că ar putea cel puțin să poarte o conversație, în contextul în care au interacționat unul cu celălalt în capela de la Castelul Windsor.