Deși a trecut doar o zi de la decesul suveranei britanice, deja au început să apară în spațiul public zvonuri despre testamentul ei. Aparent, nepotul ei, Prințul Harry, și soția sa, Meghan Markle, au fost excluși din testamentul Elisabetei a II-a.
Potrivit ziarului italian Il Giornale, acest zvon umblă prin presa britanică de săptămâni întregi, iar joi ar fi fost deja confirmat, deși testamentul Reginei Elisabeta a II-a nu era încă deschis. Aparent, suverana britanică nu a trecut în testamentul ei cel de-al doilea copil al Prințului Harry și al lui Meghan Markle, pe Lilibeth Diana Mountbatten-Windsor.
Regina Elisabeta a II-a și-ar fi putut întâlni strănepoata atunci când părinții ei s-au întors la Londra pentru Jubileul de Platină, un timp prea scurt pentru a se putea crea o legătură emoțională între cele două, în ciuda faptului că fetei i s-a dat numele străbunicii sale.
Potrivit sursei citate anterior, nici Archie Mountbatten‑Windsor, fiul cel mare al Prințului Harry, nu ar fi inclus în testamentul străbunicii sale. Aparent, nimic din averea sa nu ar reveni Prințului Harry și familiei sale, unul dintre motive ar fi interviul acordat lui Oprah Winfrey, imediat după ce el și soția sa au plecat în Statele Unite ale Americii. Vă amintim că în acel interviu a fost pătată imaginea Familiei Regale.
Presa britanică scrie că toate bijuteriile Reginei Elisabeta a II-a vor aparține lui Kate Middleton și fiicei ei, Prințesa Charlotte, care pare să fi avut întotdeauna un loc special în inima străbunicii sale. Potrivit protocolului instanței britanice, abia peste ani de zile se va ști exact ce a decis Regina Elisabeta a II-a să facă cu averea ei.
Prinţul Charles va fi proclamat oficial Rege al Marii Britanii
După moartea Reginei Elisabeta a II-a, noul suveran al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord devine, automat, Prinţul Charles, care va primi titulatura de Regele Charles al III-lea. Acesta urmează să fie proclamat oficial rege al Marii Britanii sâmbătă dimineața, 10 septembrie 2022, potrivit protocolului.
Proclamarea sa va avea loc în cadrul unei întruniri a Consiliului de Ascensiune ce se va desfăşura la Palatul St. James, au transmis reprezentanţii Palatului Buckingham, citaţi de agenția de presă Reuters. Consiliul de Ascensiune se va întruni sâmbătă dimineaţă la ora 09:00 GMT (ora 12:00, ora României).
Regele Charles al III-lea va fi proclamat oficial noul suveran al Marii Britanii, iar apoi va semna un jurământ prin care se angajează să susţină securitatea Bisericii Scoţiei. Acest lucru este necesar în conformitate cu legea din 1707 prin care Scoţia s-a alăturat Angliei şi Ţării Galilor pentru a forma Marea Britanie. Menționăm faptul că acest tip de jurământ a fost rostit în procesul de ascensiune de fiecare nou suveran, începând cu anul 1714. La final, noul monarh semnează două exemplare ale jurământului.
După încheierea întrunirii Consiliului de Ascensiune, la ora 10:00 GMT urmează să fie citită Proclamaţia Principală, de la balconul Palatului St. James. Anunţul privind noul rege al Marii Britanii va fi făcut public pe tot cuprinsul Regatului Unit.