Meghan Markle nu renunță la vechile obiceiuri

Compania ducesei de Sussex a solicitat blocarea drepturilor de autor asupra denumirii ”American Riviera Orchard”, făcând cereri pentru mărci înregistrate, în categorii diferite.

Site-ul său prezintă doar logo-ul noului brand, realizat cu un font asemănător unui scris de mână. Pe contul de Instagram, la story, un video arată o persoană punând flori într-o vază şi pe Meghan într-o bucătărie.

Printre articolele pe care ducesa de Sussex putea ajunge să le vândă în cadrul noii asociații  – presupunând că mărcile comerciale vor fi aprobate – se numără:

  • cărți de bucate
  • veselă
  • servicii de cafea și ceai
  • jeleuri
  • gemuri
  • fețe de masă
  • cărți de bucate
  • tacâmuri
  • produse tartinabile.. și multe altele, informează TMZ

O versiune actualizată a The Tig, blogul de lifestyle al lui Markle, de dinainte de a se căsători cu Harry

Pagina site-ului are deja 199.000 de urmăritori, iar oamenii au spus că sunt foarte încântați de ceea ce pregătește Markle.

Deși nu se știe clar ce intenționează să facă Meghan Markle cu noul site, unii fani speculează că va fi o versiune actualizată a The Tig, blogul de lifestyle al lui Markle de dinainte de a se căsători cu Prințul Harry.

Pe blogul The Tig erau publicate diverse rețete, eseuri și sfaturi ale fostei actrițe.

După 2023, care a fost un an cu eșecuri pentru cuplul regal se pare că Meg se întoarce la elementele de bază și la rădăcinile stilului ei de viață.

După ce au pierdut afacerea bănoasă cu Spotify, au aflat că documentarul realizat de ei pentru Netflix nu a reușit să obțină nicio nominalizare la premiile Emmy. Documentarul se numea ”Harry & Meghan”.

În urma acestor „lovituri devastatoare”, care le-au afectat imaginea, cuplul s-a „regrupat”, susține o sursă apropiată.

Meghan Markle
SURSA FOTO: Facebook, Smithsonian Channel Aviation Nation

Prima apariție pe social media

Acum este pentru prima dată când Meghan și Prințul Harry apar public pe rețelele sociale, din 2020, când cuplul a făcut ultima actualizare pe pagina lor de Instagram @SussexRoyal după ce s-au retras din Familia Regală și a au decis să se mute în America.

Meghan și-a închis profilurile personale de pe rețelele sociale (inclusiv pagina de Instagram cu 3 milioane de urmăritori) și blogul The Tig după ce s-a logodit cu Prințul Harry.

După ce Meghan și Harry s-au căsătorit, în mai 2018, știrile despre activitățile lor regale au apărut pe conturile @KensingtonRoyal, pe lângă alte actualizări despre Prințul William și Kate Middleton.

În anul următor, cuplul a lansat o pagină separată de Instagram, @SussexRoyal, ca parte a planului de a înființa un birou separat.

Meghan a declarat ulterior pentru revista The Cut că postările de pe rețelele de socializare ale familiei regale au avut cu reguli stricte.

În februarie, Meghan și Prințul Harry au lansat un nou site, Sussex.com

„Exista literalmente o structură prin care, dacă doreai să postezi fotografii ale copilului tău, ca membru al familiei, trebuia mai întâi să le dai Royal Rota”, spunea ducesa de Sussex, referindu-se la fondul media al Regatului Unit. Ea se întreba de ce ar trebui să publice fotografii cu copilul ei în presă, înainte de a le putea „împărtăși cu oamenii care-mi iubesc copilul?”

În același interviu, Meghan declara:

„Vrei să afli un secret? Mă întorc… pe Instagram”.

Ulterior, în alt interviu, ea spunea că nu mai e sigură că se va întoarce efectiv pe Instagram.

În februarie, Meghan și Prințul Harry au lansat un nou site, Sussex.com. Acesta conține:

  • cele mai recente știri despre cuplu
  • biografii ale Ducelui și Ducesei de Sussex
  • link-uri către organizația lor, Archewell Foundation și centrul Archewell Productions