Lovitură puternică pentru Meghan Markle și prințul Harry. Ducii de Sussex nu vor mai putea să facă acest lucru odată ce Regele Carles al III-a va duce la bun sfârșit modificările mult dorite.

The Telegraph scrie că Regele Charles analizează chiar în aceste momente modificare legislației britanice, iar ducii de Sussex sunt direct vizați. Mai exact, sursa citată arată că fiul Reginei Elisabeta a II-a vrea că toți consilierii de stat să fie doar membri activi ai familiei regale, nu cum a fost până acum.

În cazul în care modificările legislative dorite de Regele Charles al III-lea se vor concretiza, atât Ducele de York, Ducele de Sussex, cât și prințesa Beatrice își vor pierde rolul de locțiitor al suveranului.

Regele Charles se pregătește să schimbe legislația britanică

Menționăm faptul că acest lucru se întâmplă în cazul în care starea de sănătate a Regelui Charles nu îi va permite să participe la evenimente sau întâlniri oficiale.

În prezent, Actul de Regență din anul 1937, arată că soțul sau soția unui monarh, în cazul de față Camilla și cei patru adulți în ordinea succesiunii la tron, adică prinții William, prințul Harry, Andrew și prințesa Beatrice pot fi delegați drept consilieri de stat la întâlniri oficiale.

Înainte ca Regina Elisabeta a II-a să înceteze din viață, rolurile erau îndeplinite de Prințul de Wales, Ducele de Cambridge, Ducele de Sussex și Ducele de York. La rândul său, ducele de Edinburgh a avut și el acest rol înainte să moară.

Ce nu va mai avea voie să facă prințul Harry?

Conform modificărilor dorite în prezent de Regele Charles, de acum, doar membri activi ai familiei regale să poată fi delegați în numele suveranului. Dacă stăm să ne uităm la ce se întâmplă în prezent în Familia Regală, acest lucru înseamnă că în afară de prințul William, toți ceilalți, adică prințesa Beatrice, prințul Harry, dar și prințul Andrew ar urma să dispară de pe listă.

Trebuie menționat faptul că sunt situații rare când membrii familiei regale să fie nevoiți să îi țină locul suveranului, însă există și această posibilitate.

Un exemplu este situația din luna mai a acestui an, când prințul Charles și prințul William au participat la deschiderea noii sesiuni parlamentare în numele reginei Elisabeta a II-a, după ce aceasta nu și-a putut îndeplini această prerogativă din motive de sănătate..

Trebuie subliniat faptul că orice modificare a legislației britanice în acest sens va trebui să fie adoptată de Camerele Parlamentului pentru a putea intra în vigoare.