A contribuit mult la unirea celor două biserici locale din Moldova și Țara Românească, ajungând că în anul 1865 să se întrunească la București, pentru prima dată, un Sinod general al Bisericii Ortodoxe Române.
De asemenea, a contribuit personal la întocmirea unor regulamente pentru disciplină monahala și bisericească, pentru învățământul teologic, pentru alegerea arhiereilor, pentru revizuirea și editarea cărților bisericești, că și pentru apărarea credinței ortodoxe pe pământul țării noastre.
O contribuție importantă a avut și la întocmirea Legii Organice din 1872, prin care s-a constituit Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Tot la stăruința sa și în urmă memoriului compus de el către Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, s-a sfințit pentru prima dată în țara noastră Sfântul și Marele Mir, în anul 1882.
Aceeași deosebită contribuție a avut marele ierarh și la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
Ca urmare a Actului Sinodal întocmit de el cu multă înțelepciune, în primăvară anului 1885 se recunoaște autocefalia Bisericii noastre.
Originar din comună Gârcina, județul Neamț, tânărul Mihail – după numele de botez – era cel dintâi născut, pe 15 februarie 1823, din cei unsprezece copii ai preotului Petrache și ai prezbiterei Anastasia Ștefănescu.
Tatăl său a fost un bun preot și un adevărat slujitor al Bisericii lui Hristos.
Călugărit cu numele Melchisedec (1843), a fost hirotonit ierodiacon (1844) la Socola, apoi ieronionah în Lavra Pecerska din Kiev (1851), protosinghel (1952) şi arhimandrit (1853).
Locţiitor de episcop la Huşi (1861-1864), Melchisedec Ştefănescu a fost hirotonit arhiereu cu titlul Tripoleos în 1862, locţiitor (1864), apoi episcop eparhiot – numit prin decret semnat de domnitorul Al.I. Cuza – al noii eparhii a Dunării de Jos, cu reşedinţa în Ismail (1865-1879)
La 22 februarie 1879, a fost ales episcop al Romanului, unde a păstorit până la moarte.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric