Articolul din care redăm mai jos avea titlul „Viața de chef și zaiafet din Bucureștii de altădată”:
Primele mele amintiri se leagă de strada Șerban Vodă – pe atunci podul Beilicului – unde ședea tata, un tenor cu o voce minunată, dirijor al corului de la biserica Domnița Bălașa.
După cum e lesne de înțeles, casa noastră era în permanență deschisă pentru boema de pe atunci.
De sărbători aici se întindeau chefurile de răsunet ale Capitalei.
Mi-amintesc că într-un Crăciun au venit la noi Eminescu, căruia i se spunea în casă Stăpânul, Tony Bacalbașa – Kinderul, Marion – Mahalagioaica, Nerva Hodoș, tenorul Băjenaru și alții.
Tata Costache a cântat atât de mișcător încât musafirii au căzut în genunchi, poate din cauza beției.
Eminescu și el un tenor baritonal a cântat un cântec englezesc și apoi „Pe deasupra casei mele trece un stol de rândunele”.
După o astfel de muzică „de cameră”, tata a invitat musafirii în pivniță unde pe două poloboace cu vin de câte 100 vedre fiecare erau așezate căni de faianță și a continuat cheful până a doua zi la opt.
Cât s-a băut n-aș putea preciza, dar cred că butoaiele se goliseră binișor.
Pe atunci era viața mai liniștită, Bucureștiul nu avea încă silueta lui de azi.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric
