Meloni în Algeria: Italia poate deveni un centru pentru distribuția energiei
Țara nord-africană, a spus premierul, „este principalul nostru furnizor de gaze. ENI și omologul său algerian au semnat două acorduri, unul pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră, deci pentru o dezvoltare durabilă, iar celălalt pentru a obține o creștere a exporturilor de gaze din Algeria către Italia și către UE, construirea unei noi conducte de gaz cu hidrogen, posibilitatea de a produce gaz lichefiat, pe scurt, un mecanism de diversificare energetică pe care îl identificăm ca o posibilă soluție a crizei actuale”.
Algeria este principalul furnizor al Italiei
Algeria este crucială în strategia de aprovizionare cu energie și diversificare a Italiei: în prima jumătate a anului 2022, ţara nord-africană a devenit primul furnizor de gaze naturale, iar în decembrie, președintele algerian Abdelmadjid Tebboune a reiterat angajamentul luat cu Roma de a crește livrările de gaze „de la 20, la cel puțin 35 de miliarde de metri cubi”, conform ilsole24ore.com
„În acest moment istoric suntem nevoiţi să ne confruntăm cu o situație dificilă, iar Algeria este un partener extraordinar pentru Italia, mai ales în probleme energetice”, a spus Meloni în cadrul conferinței de presă la care a participat împreună cu președintele algerian Tebboune la Alger. Dosarul energetic s-a aflat așadar în centrul vizitei oficiale a lui Meloni, un eveniment care face parte din „Planul Mattei” pentru Africa, care prevede ca Italia să devină o punte energetică naturală între Africa și Europa.
Vizita a început de altfel cu o oprire simbolică chiar la Grădina dedicată fondatorului ENI și inaugurată în noiembrie 2021 de Președintele Republicii, Sergio Mattarella, după care Giorgia Meloni a fost primită de președintele algerian Tebboune, la palatul prezidențial El Mouradia.
Proiectul lui Meloni de a colabora cu țările africane pentru a face din Italia un hub energetic în Marea Mediterană nu poate interesa decât Algeria care, după războiul din Ucraina, a devenit principalul furnizor de gaze naturale al Italiei, trecând de la o acoperire de 22%, la actualul procent de 40%, reducând astfel dependența de metanul rusesc. Președintele Algeriei, Tebboune a vorbit despre „un proiect important care poate face din Italia un distribuitor de energie pentru întreaga Europă”.
Descalzi: Din 2024/25, Italia va elimina importurile de gaze rusești
Potrivit CEO-ului ENI, Descalzi, Italia va putea elimina livrările de gaz rusesc „în iarna 2024/2025”: „Aș spune că, dacă lucrurile vor continua așa, vor merge în direcția corectă”, a spus el, pe marginea vizitei premierului Meloni la Grădina Mattei din Alger. „Actualizăm anual acordurile privind cantitățile livrate,” a spus CEO-ul Eni: ne-au fost daţi peste 3 miliarde de metri cubi, în 2023 vor veni alte 3 miliarde și se va continua tot aşa” a spus CEO-ul ENI. „Algeria este cu adevărat un partener strategic care ajută foarte mult Italia”, a conchis Descalzi.
Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în Algeria și creșterea exporturilor de energie către Italia, inclusiv printr-o nouă conductă de hidrogen: acestea sunt obiectivele celor două memorandumuri de înțelegere semnate de ENI și Sonatrach cu ocazia vizitei oficiale la Alger a președintelui Consiliul Georgia Meloni.
Primul dintre cele două memorandumuri, semnat de CEO-ul ENI, Claudio Descalzi, și de președintele și directorul general al Sonatrach, Toufik Hakkar, își propune să identifice în comun posibile activități de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Algeria și cele mai bune tehnologii de utilizat. Acordul mai prevede şi realizarea unor proiecte comune privind reducerea emisiilor de CO2 în instalațiile de producție de hidrocarburi din Algeria.
Al doilea memorandum, pentru îmbunătățirea rețelei de interconectare energetică dintre cele două țări pentru o tranziție energetică durabilă, își propune să identifice cele mai bune oportunități de creștere a exporturilor de energie din Algeria către Italia, prin intermediul unui studiu comun privind creșterea capacității de transport de gaze existente, construirea unui nou gazoduct și pentru transportul hidrogenului, un cablu electric subacvatic și creșterea capacității de producere a gazului lichefiat.
„Algeria este principalul partener italian din Africa și noi suntem principalii clienți ai Algerului. Acum trebuie să consolidăm rețeaua de companii italiene din Algeria și a celor algeriene din Italia. Aceste acorduri sunt rezultatul unor înţelegeri, există multe domenii posibile de colaborare și vrem să le explorăm pe toate”, a spus premierul la finalul întâlnirii cu președintele algerian. ” Lunga noastră conversație a constituit o oportunitate de a discuta despre stabilizarea Libiei și despre situația din Mali, unde există o instabilitate care ne îngrijorează. În ceea ce privește Palestina, numai soluția cu două state poate asigura pacea în regiune”, a conchis premierul italian.