Membrii Cabinetului Dăncilă au depus, joi, o coroană de flori la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul din Alba Iulia, aceştia fiind huiduiţi de câteva persoane.
Înainte şi după momentul solemn al intonării Imnului Naţional şi depunerea coroanei de flori, câţiva oameni au scandat lozinci împotriva premierului Viorica Dăncilă şi a celorlalţi membri ai Executivului.
„Demisia!”, „Incompetenţilor!”, „Duceţi ţara de râpă!” – au fost câteva dintre scandările adresate Cabinetului Dăncilă.
Pe de altă parte, au fost prezente în zona ceremoniei de la statuia ecvestră şi câteva persoane care i-au aplaudat pe membrii Guvernului.
Întregul Cabinet condus de premierul Viorica Dăncilă urmează să participe la şedinţa de guvern solemnă, care are loc în Sala Unirii din Cetatea Alba Carolina.
Joi dimineaţă, membrii Executivului au vizitat şi Monumentul Unirii din Alba Iulia, precum şi Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii din Alba Iulia. AGERPRES