Ministrul Petrolului din Emiratele Arabe Unite, Mohamed al-Hamli a declarat la conferinta "Petrolul si Gazul in Asia" de la Seul ca "noi putem sa dam mai mult petrol daca piata o va cere. Avem aceasta capacitate. Dar in prezent, credem ca piata este aprovizionata adecvat". Pompele din Emirate au produs in luna mai la intreaga lor capacitate, livrand 2,65 milioane de barili pe zi. Al-Hamli a mai precizat ca nu producatorii sunt cei care cresc preturile, ci "acei speculatori financiari care nu au
Ministrul Petrolului din Emiratele Arabe Unite, Mohamed al-Hamli a declarat la conferinta „Petrolul si Gazul in Asia” de la Seul ca „noi putem sa dam mai mult petrol daca piata o va cere. Avem aceasta capacitate. Dar in prezent, credem ca piata este aprovizionata adecvat”. Pompele din Emirate au produs in luna mai la intreaga lor capacitate, livrand 2,65 milioane de barili pe zi. Al-Hamli a mai precizat ca nu producatorii sunt cei care cresc preturile, ci „acei speculatori financiari care nu au vazut un tanc petrolier in viata lor. DAr in ciuda preturilor mari, credem ca cererea de petrol va creste”.
De altfel si oficiali din Arabia Saudita au confirmat la intalnire ca regatul are capacitatea de a majora productia zilnica cu 200.000 de barili, la un total de 9,7 milioane barili, incepand cu luna viitoare.
In prezent, petrolul a ajuns aproape la 140 de dolari, pe fondul in care productia globala se va mari in acest an cu 800.000 barili pe zi, ceea ce reprezinta o crestere de 0,9%.
Sursa: Bloomberg