Durata mandatului
„Durata mandatului este până la data de 29 martie 2020, dar nu mai târziu de data numirii unui membru al Consiliului de Supraveghere de către Adunarea Generală a Acţionarilor”, este transmis într-un comunicat al companiei, potrivit news.ro
Numirea membrului provizoriu
Numirea lui Ciprian Constantin Dumitru va deveni efectivă la data semnării în faţa notarului public a declaraţiei de acceptare a mandatului de membru al Consiliului de Supraveghere al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica”.
Transelectrica a obţinut în primele nouă luni ale anului 2019 un profit brut de 82,9 milioane de lei.
Compania a realizat în primele nouă luni investiţii de 164,4 milioane de lei, faţă de 161,5 milioane de lei pe întreg anul 2018.