Ministrul Economiei, Ion Ariton, şi omologul său bulgar, Traicho Traikov, au semnat miercuri un Memorandul de Înţelegere privind construirea unor amenajări hidroenergetice pe Dunăre.
Proiectul va contribui la procesul de promovare a eficienţei energetice şi resurselor regenerabile şi, prin aceasta, la dezvoltarea economică durabilă a celor două state.
În plus, cu ocazie şedinţei comune de Guvern de la Bucureşti, miniştrii Economiei din cele două state au discutat despre cuplarea pieţelor de energie electrică din cele două ţări, proces asupra căruia s-a convenit în data de 30 noiembrie 2010, la Sofia, prin Memorandumul de Înţelegere semnat de cele două părţi, şi care poate oferi soluţii mai eficiente şi economice de realizare a unor schimburi energetice.
Cei doi operatori de transport şi sistem din România şi Bulgaria, Transelectrica şi ESO-EAD, vor continua colaborarea printr-o serie de proiecte comune în domeniu.
„Partea română a reiterat, în acest context, importanţa intensificării colaborării dintre cele două state în vederea asigurării unei pieţe energetice integrate şi a unor coridoare sigure de transport energetic”, potrivit Ministerului Economiei.
Alte proiecte importante pentru cele două state, care au fost discutate în cadrul întâlnirii miniştrilor din cele două ţări, au fost interconectarea sistemelor de transport gaze naturale ale României şi Bulgariei pe direcţia Giurgiu-Ruse, precum şi realizarea unui nou punct de import gaze.
Conducta va avea o capacitate maximă de transport de 1,5 miliarde mc/an, iar capacitatea minima de transport de 0,5 miliarde mc/an. Valoarea totală estimată a proiectului (cu valori eligibile pentru cofinanţare europeană) este de 23,8 milioane euro, din care TRANSGAZ S.A. -10 milioane euro şi BULGARTRANSGAZ E.A.D. – 13,8 milioane euro.
În ceea ce priveşte proiectul Nabucco, atât România, cât şi Bulgaria, şi-au exprimat susţinerea pentru dezvoltarea sa, având în vedere caracterul său strategic în cadrul Coridorului Sudic şi contribuţia la securitatea energetică a Europei.