Mercedes a devenit lider mondial pe segmentul automobilelor de lux

Constructorii germani de automobile de lux Audi şi BMW au vândut mai puţine vehicule în luna ianuarie decât rivalul Mercedes-Benz, care a profitat de pe urma creşterii cererii chineze pentru automobilele sale compacte şi autovehicule de teren, informează Reuters.

În timp ce livrările globale de automobile Mercedes au crescut cu 20% în luna ianuarie până la 150.814 autovehicule, livrările Audi au crescut cu 4% până la 143.150 de unităţi, iar vânzările BMW au crescut cu 7,5% până la 133.883 unităţi. Explicaţia este creşterea cu 52% a livrărilor Mercedes pe piaţa din China, în timp ce rivalii Audi şi BMW au înregistrat creşteri de o singură cifră ale vânzărilor pe cea mai mare piaţă auto din lume. 

"Mercedes se află într-un moment prielnic şi ar trebui să termine anul 2016 pe poziţia de lider global", a declarat Marc-Rene Tonn analist la M.M. Warburg, citând vânzările puternice de pe piaţa din China. 

Obiectivul strategic al Mercedes este să redevină lider mondial pe piaţa automobilelor de lux, o poziţie pe care a pierdut-o în faţa BMW în 2005, iar în 2011 a căzut pe locul al treilea, după Audi. 

AGERPRES