Mercedes-Benz a vrut să păcălească testele de poluare
Autoritatea de reglementare a transporturilor germane, KBA, a afirmat că folosirea acestor dispozitive este inadmisibilă. Ar fi vorba despre trei dispozitive găsite pe automobile produse sub standardul Euro 6, cel mai recent şi mai strict pentru emisiile de eşapament dăunătoare ale vehiculelor pe benzină şi motorină.
Totul a fost menționat într-o scrisoare publicată pe site-ul organizaţiei nonguvernamentale de mediu Deutsche Umwelthilfe (DUH).
Mercedes-Benz este obligată să ia măsuri de remediere, iar în caz contrar riscă un ordin de a retrage maşinile din trafic, pe baza unei decizii a Curţii Europene de Justiţie care afirmă că aceste dispozitive sunt ilegale în anumite condiţii de conducere.
Compania a precizat că va coopera pe deplin cu KBA şi crede că a dezvoltat deja tehnologia necesară pentru a rezolva problema prin actualizări software.
Şeful Mercedes-Benz: Costurile vehiculelor electrice vor rămâne mai ridicate decât ale celor cu combustie
Mercedes-Benz a dezvăluit mai multe informații despre cel mai nou vehicul electric al său, sedanul electric compact CLA, care va fi lansat anul viitor şi va viza o autonomie de rulare cu 30% până la 35% mai mare.
Ola Kaellenius a explicat că costurile variabile pentru o maşină electrică sunt mai mari și aşa va rămâne în viitorul previzibil. Acesta spune că costurile variabile care măresc preţul producţiei de vehicule electrice includ materiile prime pentru baterii, dezvoltarea de software şi preţurile electricităţii.
Grupul lucrează pentru a optimiza costurile fixe şi alocarea resurselor pentru a atinge aceeaşi profitabilitate cu maşinile electrice ca şi cu motoarele cu ardere internă.
Noul CLA vizează o utilizare a puterii de 12 kilowaţi-oră la 100 de kilometri şi o autonomie de 750 de km, în comparaţie cu 17 până la 18 kWh la 100 de km într-un SUV compact EQA 350, modelul Mercedes oferit astăzi.
Markus Schaefer, director pentru tehnologie al Mercedes-Benz, a spus că se îndreaptă către un nivel de reducere a costurilor cu 50%.
Bateriile pentru CLA vor fi produse de furnizorul cheie CATL şi ACC, la care Mercedes deţine o treime.
Producătorul va oferi versiuni hibride şi integral electrice, nefiind planificate versiuni diesel.