Mercedes-Benz va inceta parteneriatul cu McLaren, producatorul britanic de masini sport, in cursul anului viitor, atunci cand actualul acord de colaborare va expira.
“Parteneriatul actual va expira in cursul anului 2009 si nu va fi reinnoit”, a declarat un purtator de cuvant al Mercedes, citat de Automotive News.
Mai mult, potrivit presei straine de profil, compania Mercedes va construi, prin intermediul propriei divizii de performanta, un nou roadster numit SLC, menit sa inlocuiasca in anul 2010 modelul SLR, construit impreuna cu McLaren. Productia noului model SLC va avea loc la fabrica din Sindelfingen, oras situat in apropiere de Stuttgart, Germania.
Unul din motivele deciziei de inlocuire a roadster-ului SLR, ar putea fi, potrivit analistului Colin Couchman, de la Global Insight, faptul ca pretul de achizitie al acestei masini (de la 452.200 euro pe piata din Germania) este prea mare si astfel a limitat numarul vanzarilor la numai 1.577 de unitati in toata lumea de la lansarea sa in anul 2003.
De asemenea, roadster-ul a suferit si de pe urma unor probleme tehnice, SLR fiind unul din modelele ce in anul 2004 au fost rechemate in service, din cauza sistemului de franare electronica ce s-a defectat la unele masini. Mai mult, in anul 2006, Mercedes-Benz USA a rechemat in service 433 de masini apartinand modelului SLR, din cauza altor probleme, legate de supraincalzire.