Grupul auto german Daimler a demarat producţia de test la noua sa uzină de la Kecskemét, urmând ca producţia de serie să demareze la finele lunii martie, informează un articol publicat în cotidianul ungar Nepszabadsag, preluat de Reuters. România a pierdut investiția de 800 de milioane de euro în favoarea Ungariei.
Potrivit publicaţiei menţionate, uzina de la Kecskemet va avea o capacitate anuală de 100.000 de unităţi, însă această cifră ar putea fi triplată prin creşterea numărului de schimburi. Directorul general al Mercedes-Benz Hungaria, Ingo Frohlich, a declarat că societatea se aşteaptă ca noua generaţie de autovehicule Mercedes-Benz B class să înregistreze o creştere a vânzărilor de două cifre în Ungaria în acest an, după ce în 2011 au fost vândute 1.085 de automobile.
O investiţie de 800 milioane de euro, uzina din Ungaria a grupului Daimler ar urma să aibă un personal de 2.500 de angajaţi până la finele acestui an. La această facilitate vor fi produse următoarea generaţie de modele compacte Mercedes A şi B class.
În 2011, profitul net al Daimler, proprietarul mărcii Mercedes-Benz, a crescut cu 29% în 2011 până la 6,029 miliarde de euro, în timp ce vânzările au crescut cu 9% până la 106,5 miliarde euro. Pentru 2012, Daimler se aşteaptă la o creştere globală a industriei auto de 4%, susţinută în principal de pieţele emergente din Asia, ceea ce îi va permite să-şi crească din nou vânzările şi veniturile.
Daimler a promis că va redeveni cel mai mare producător mondial de automobile de lux, după ce anul trecut a căzut pe locul al treilea după rivalii Bayerische Motoren Werke AG (BMW) şi Audi. Pentru a-şi depăşi rivalii, Mercedes are de gând să introducă 10 noi modele până în 2015.
Sursa: Agerpres