Situația din Nagorno-Karabakh în privința prezenței luptătorilor străini în acest conflict aduce tot mai mult cu ce s-a întâmplat în Siria, unde Iranul și Turcia au combătut din tabere opuse în timpul războiului civil, arată o analiză NationalInterest.
Escaladarea violențelor din Caucaz, dintre Azerbaidjan și Armenia, a dus la aproape 5.000 de morți în mai puțin de o lună, avertiza recent președintele Vladimir Putin. Încercarea de a pune capăt conflictului au fost sortite eșecului, cele două tabere acuzându-se reciproc că au încălcat armistițiile încheiate. Comparativ cu ostilitățile din Nagorno-Karabach de la începutul anilor 1990, un nou factor vine să alimenteze conflictul actual. Și să complice eforturile internaționale de negociere a unei soluții pașnice: implicarea luptătorilor străini. În ambele tabere.
Încă din primele zile, au apărut informații că Turcia desfășoară mercenari sirieni în regiune pentru a ajuta Azerbaidjanul. CNN a raportat, la 1 octombrie, că sirienii afiliați „Armatei Naționale Siriane” (SNA), sprijinită de turci, erau recrutați pentru a lupta pe frontul din Nagorno-Karabakh în schimbul unui salariu lunar de 1.500 de dolari. Potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (SOHR), începând cu 18 octombrie, peste 2.000 de militanți sirieni au fost trimiși din Siria în Azerbaidjan, dintre care aproximativ 135 au fost deja uciși. Între timp, Ali Akbar Velayati, consilierul liderului suprem iranian, a avertizat că, dacă se confirmă prezența „extremiștilor Al-Qaeda și ISIS” în Karabakh, cei aflați în spatele unei astfel de mișcări vor fi considerați responsabili.
Iranul susține că intervenția sa militară în Siria a venit la cererea guvernului sirian, pentru a ajuta forțele lui Bashar al-Assad să elibereze întreg teritoriul sirian de sub controlul grupurilor rebele. În ultimii ani, luptătorii șiiți aduși de Iran au jucat un rol decisiv în victoriile armatei siriene asupra grupărilor rebele și extremiste. În mod similar, în cazul Nagorno-Karabakh sprijinul indirect al Turciei pentru Azerbaidjan prin utilizarea mercenarilor străini oferă președintelui Erdogan argumentul-forte a se sustrage responsabilității pentru implicare sa în conflict. Iar oficialii turci vor să-și justifice poziția invocând necesitatea de a pune capăt ocupației armene în teritoriile azzere.
NI scrie că utilizarea mercenarilor străini are consecințe pe termen lung. Atât Iranul cât și Turcia au folosit multă vreme intermediari (proxy-uri) în Siria. În timp ce Turcia a antrenat Armata Siriană Liberă la începutul crizei siriene, Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a format Forțele Naționale de Apărare (NDF) pentru a sprijnul regimul Assad. Însă, când conflictele se prelungesc și prezența acestor forțe persistă, probabilitatea unor ciocniri între ei și localnici va crește. Cu alte cuvinte, deși mercenarii străini pot fi un avantaj rentabil pentru a schimba cursul luptelor într-un conflict pe termen scurt, ei sunt cei care sădesc semințele unor noi conflicte pe termen lung.