Deputatul ucrainean Igor Kononenko, prim-vicepreşedinte al grupului parlamentar al partidului „Blocul lui Petro Poroşenko”, susţine că, în timpul ultimei vizite la Kiev, cancelarul german, Angela Merkel, a vorbit pentru prima dată despre un posibil termen pentru aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană.

„Doamna Merkel, în timpul vizitei sale la Kiev, a vorbit pentru prima oară despre o perioadă aproximativă de 5-8 ani pe care țara noastră va trebui să o traverseze pentru a deveni membru cu drepturi depline al UE. Subliniez că este prima dată când acest lucru este asumat de către un politician de asemenea nivel” – a afirmat deputatul Kononenko. Anterior, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, de asemenea, a declarat că aderarea Ucrainei la UE este o chestiune „de câțiva ani, nu de decenii”.RADOR