Cancelarul german Angela Merkel a declarat joi că relaţiile economice româno-germane se vor intensifica în primăvara acestui an, cu condiţia ca sistemul de justiţie din România să fie îmbunătăţit în continuare şi să fie combătută corupţia.
"În primăvară o să avem mai multe activităţi pentru a intensifica relaţiile economice. Există o condiţie – şi am discutat şi acest lucru – este ca sistemul de drept, de justiţie să fie îmbunătăţit în continuare, să fie combătută corupţia. Există succese considerabile în ultimul timp şi Guvernul domnului Dacian Cioloş (…) lucrează cu multă energie în ceea ce priveşte această sarcină, care este e o condiţie foarte importantă", a afirmat Merkel într-o conferinţă de presă comună cu premierul român.
La rândul său, premierul Dacian Cioloş a arătat că "Germania e un partener de importanţă strategică pentru România".
"Germania este primul partener comercial al României, cu 20 % din schimburile comerciale pe care România le realizează sunt cu Germania, peste 20 de miliarde de euro anual. (…) Am discutat despre priorităţile pe care Guvernul meu le are pentru acest an, care se concentrează în primul rând pe o reformă şi o eficientizare a administraţiei, pe o viziune a dezvoltării economice pe termen lung şi pe o predictibilitate atât din punct de legislativ, cât şi fiscal şi financiar", a afirmat premierul Cioloş.
Acesta a adăugat că are intenţia să revină până în primăvara acestui an în Germania, "pentru o vizită mai aplicată în anumite landuri", în vederea stimulării cooperării economice dintre cele două ţări.
Sursa: Agerpres