Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, admite ştergerea unei părţi din datoria Greciei, însă nu mai devreme de 2014 şi cu condiţia ca la acea dată Atena să fie în stare să-şi asigure independent nevoile financiare, a declarat şefa executivului german într-un interviu publicat de Bild am Sonntag, citat de Itar-Tass.
"Actualul program de ajutorare a Greciei funcţionează până în 2014, iar pentru atingerea anumitor indicatori bugetari noi am alocat alţi doi ani, până în 2016. În cazul în care Grecia va putea la un moment dat să se descurce prin mijloace proprii, pentru a nu lua bani datorie, atunci va trebui să privim şi să evaluăm altfel această situaţie", a spus Merkel. Cu toate acestea, cancelarul federal german nu crede că o asemenea evoluţie a evenimentelor este posibilă înainte de 2014-2015.
De asemenea, Merkel a subliniat că vede hotărârea cu care acţionează actualul guvern al lui Antonis Samaras şi că Germania "va ajuta Atena prin vorbă şi faptă" în formarea de noi structuri şi desfăşurarea reformelor necesare. "’Participarea noastră (la programul de ajutorare a Greciei) este în interesul Berlinului, pentru că toate acţiunile sunt întreprinse ţinând cont de zona euro şi sunt în folosul fiecărei ţări din uniunea monetară, inclusiv a Germaniei", a spus cancelarul federal.
În 26-27 noiembrie, Eurogrupul a decis alocarea pentru Grecia a trei tranşe de ajutor financiar, în valoare de 43,7 miliarde de euro. În afară de aceasta, creditorii intenţionează să reducă dobânzile la credite pentru Grecia şi să-i acorde sprijin în răscumpărarea de obligaţiuni de la creditorii privaţi, într-un raport de 35 de eurocenţi pe 1 euro. Atena trebuie să-şi reducă datoria de stat până la 124% din PIB până în 2020, pentru ca în 2022 să aducă acest indice la 110% din PIB.