"Berea este dovada cea mai convingătoare că Dumnezeu iubeşte omul şi vrea să îl vadă fericit", a spus Merkel, parafrazându-l pe Benjamin Franklin, unul dintre părinţii fondatori ai Statelor Unite, înainte de a se întreba dacă acesta nu ar fi "un motiv puternic pentru un acord transatlantic".
La un eveniment festiv în oraşul bavarez Ingolstadt, unde norma a fost aprobată în 23 aprilie 1516, cancelarul german a subliniat că berea germană se bucură de faimă internaţională, având ca piaţă principală Uniunea Europeană, dar şi o popularitate în creştere în afara graniţelor europene.
"De aceea îi încurajez pe criticii acordurilor de liber schimb să reînceapă să reflecteze cu mai multă determinare în ceea ce priveşte oportunităţile pe care acestea le-ar putea oferi, inclusiv în comercializarea berii", a subliniat oficialul german, în avanpremiera vizitei în Germania a preşedintelui american, Barak Obama, pentru a susţine alianţa comercială.
Merkel a reamintit că deja există relaţii comerciale strânse între SUA şi UE şi a subliniat că acestea ar putea fi dezvoltate şi mai mult printr-un acord între parteneri, deoarece "încă mai există taxe vamale şi obstacole birocratice".
Un acord de liber schimb cu SUA, a menţionat ea, va permite "îmbunătăţirea poziţiei multor fabrici de bere care în prezent cu greu se pot stabili pe piaţa americană".
Potrivit lui Merkel, "nu este vorba numai de facilitarea comerţului dincolo de Atlantic", dar şi de crearea la nivel mondial "de noi oportunităţi de creştere şi angajare", de "dezvoltare a unor standarde" şi de implementare a acestora la nivel global.
"Fără nicio îndoială, lumea s-a schimbat mult în ultimii 500 de ani, dar 'Reinheitsgebot' s-a menţinut de atunci, în esenţă, şi este parte a istoriei de succes a berii", a spus cancelarul făcând referire la motivul aniversării.
Pentru a ilustra importanţa berii, Merkel a reamintit cuvintele cancelarului Otto von Bismarck, considerat fondatorul statului german modern, care a spus că "este o necesitate fundamentală a germanilor să vorbească de rău Guvernul la nişte beri".
La finalul discursului a ţinut să menţioneze, ca şi protestant, a 500-a aniversare, anul viitor, a celor 95 de teze ale lui Martin Luther, care au marcat începutul Reformei, precum şi afirmaţia acestuia potrivit căruia "cel care nu are bere, nu are nimic de băut".
"Reinheitsgebot", considerată de apărătorii săi cea mai veche lege pentru protecţia consumatorilor, şi de către criticii săi o limitare a varietăţii produsului, stabileşte că berea poate conţine numai apă, orz, hamei şi drojdie.
Asta înseamnă că se interzice utilizarea de arome artificiale, enzime şi conservanţi, cu excepţia cazurilor în care acestea sunt permise de legislaţia europeană.
AGERPRES