Cancelarul german, Angela Merkel și premierul Marii Britanii, David Cameron s-au întâlnit ieri la Berlin pentru a discuta situația din zona euro. Între timp, agenția de rating, Fitch avertiza Italia că a intrat deja în recesiune.
Cei doi politicieni au căzut de acord în ceea ce privește reguli noi mai stricte în zona euro, dar nu s-au înțeles în privința introducerii taxei pe tranzacțiile financiare.
”Este evident că nu putem să acceptăm poate aspectele politicilor europene. Am discutat despre diverse teme, printre care și modificarea tratatelor”, a declarat Cameron, citat de publicația britanic, The Telegraph.
Recent, Comisia Europeană a prezentat o propunere de a taxa tranzacțiile financiare, sumele respective urmând să alimenteze bugetul UE. Astfel, ar putea ajunge la bugetul UE cu circa 55 de miliarde de euro.
Băncile, întreprinderile de investiții, societățile de asigurare, fondurile de pensii, întreprinderile pentru investiții colective în valori mobiliare, fondurile de investiții alternative precum fondurile speculative etc. vor trebui să plătească această taxă.
Comisia a propus ca taxa să fie percepută pe toate tranzacțiile cu instrumente financiare efectuate între instituțiile financiare, dacă cel puțin una dintre instituțiile financiare respective este considerată ca fiind stabilită în Uniunea Europeană.
Instrumentele financiare în cauză sunt produse de tipul acțiunilor, obligațiunilor, instrumentelor derivate și instrumentelor financiare structurate.
Nu se va face nicio diferență între tranzacțiile efectuate pe piețe organizate și tranzacțiile efectuate pe piețe extrabursiere (OTC), ambele fiind impozitate.
Nu vor fi taxate tranzacțiile în care sunt implicate gospodării particulare sau IMM-uri.
De exemplu, ipotecile imobiliare, împrumuturile bancare acordate IMM-urilor sau contribuțiile la contracte de asigurare nu ar fi incluse.
Nu ar fi impozitate nici tranzacțiile valutare spot și nici majorările de capital efectuate de întreprinderile sau organismele publice, inclusiv, de exemplu, cele efectuate de băncile de dezvoltare publice prin emiterea de obligațiuni și acțiuni pe piața principală.