Angela Merkel s-a izolat la nivel european prin politica ei faţă de refugiaţi. Cine crede ca ea că nu poate fi limitat numărul refugiaţilor şi solicitanţilor de azil care iau Europa cu asalt se trezeşte, ca şef de guvern, cu mari probleme la el acasă, mai ales dacă şi consideră că alte ţări europene trebuie să vadă lucrurile la fel. De aceea a şi eşuat până acum atât de grandios iniţiativa lui Merkel, de distribuire "mai echitabilă" a refugiaţilor între cele 28 de state membre. Partenerii europeni ai cancelarei de la Berlin văd lucrurile aşa: De ce trebuie noi să rezolvăm problema ivită ca o consecinţă a invitaţiilor lansate de ea în lume?

Reacţiile unor populişti de dreapta cum ar fi Marine Le Pen sau Viktor Orban probabil că nu au deranjat-o prea tare pe Merkel. Dar o pondere mult mai mare trebuie să fi avut opinia preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk. Făcând referire la acţiunile lui Merkel, prudentul şi îngânduratul polonez a declarat într-un interviu că valul de refugiaţi "este prea mare pentru a nu fi stopat". Iar încercarea de a impune statelor UE cote de refugiaţi pe care să-i găzduiască seamănă, potrivit lui Tusk, a "siluire politică".

Donald Tusk, vocea adversarilor lui Merkel

Unii politicieni germani au reacţionat cu stupoare la aceste declaraţii, fiind de părere că preşedintele Consiliului European şi-a depăşit atribuţiile. La urma urmei, el are sarcina de a asigura consensul, au spus ei. Dar tentativa lor de a-l reduce la tăcere pe fostul premier de la Varşovia a eşuat. Tusk ştia că guvernele europene sunt în covârşitoarea lor majoritate de partea sa. În cele din urmă, izolată s-a trezit chiar Merkel.

Criticile explicite la adresa politicii lui Merkel s-au înmulţit către sfârşitul anului 2015. Iar între cei care le-au formulat s-au numărat şi politicieni care au sprijinit-o pe Merkel cu alte ocazii. Premierul creştin-democrat olandez, Mark Rutte, de pildă, a afirmat recent: "După cum ştim din istoria Imperiului Roman, marile imperii se destramă dacă graniţele lor nu sunt bine păzite". Chiar şi loialul ministru de Finanţe al lui Merkel, Wolfgang Schäuble, a comparat sosirea necontrolată a refugiaţilor cu o "avalanşă", provocată de "un schior imprudent".

Conflictele interne se agravează în UE

Merkel a rămas în principiu pe linia ei. Astfel, fără să vrea, a agravat conflictele interne ale Europei. Pretutindeni, partidele de dreapta devin tot mai puternice iar spaţiul Schengen de liberă circulaţie a persoanelor este tot mai contestat. Un efect secundar dintre cele mai grave se contureză în Marea Britanie, unde va avea loc, cel târziu în 2017, un referendum privind rămânerea sau nu a ţării în UE.

În Regatul Unit, UE pierde tot mai mult din popularitate şi acesta este un efect direct al imigraţiei necontrolate. Chiar dacă Marea Britanie s-ar putea feri cu succes de orice sistem de redistribuire a refugiaţilor şi nu face parte din spaţiul Schengen, calculul britanicilor este următorul: Dacă Germania va acorda în următorii ani cetăţenie câtorva milioane de refugiaţi, aceştia ar avea dreptul să se stabilească şi în Marea Britanie, conform principiului de liberă circulaţie a persoanelor în interiorul UE.

Securizarea graniţelor este obligatorie

UE a lansat numeroase iniţiative corecte în privinţa politicii pentru refugiaţi. Între acestea se numără combaterea cauzelor care îi determină pe oameni să ia calea refugiului, sprijinirea ţărilor învecinate cu Siria şi limitarea imigraţiei în căutarea unui loc de muncă. Dar chiar dacă aceste măsuri vor da roade – şi asta nu e deloc sigur – nu există alternativă la închiderea graniţelor Europei. UE nu poate aştepta doar din partea Turciei să îi ţină pe refugiaţi la distanţă. Europa trebuie să preia singură această sarcină ingrată.

În 2016, marea temă va fi securizarea graniţelor externe ale UE. Dacă aceasta nu va reuşi, potrivit vicepreşedintelui Comsiei Europene, Frans Timmermans, "nu va eşua doar Schengen, ci UE în ansamblu". Cu ani în urmă, Merkel a spus acelaşi lucru despre moneda euro. În cazul imigraţiei, afirmaţia este cu atât mai valabilă.