Vineri, moneda naţională a fost cotată la cel mai scăzut nivel din aceast lună în comparaţie cu euro, la 4,5331 lei/euro, de către banca centrală. De la începutul lunii şi până în prezent leul a pierdut în faţă monedei europene peste 4 bani, de la 4,4898 lei la 4,5331 lei pentru un euro.
Recordul negativ absolut al monedei naţionale faţă de euro s-a înregistrat pe 3 august, atunci când cotaţia BNR a fost de 4,6481 lei pentru un euro. Deprecierea leului a fost influenţată în principal de criza politică, situaţie menţionată chiar de guvernatorul BNR Mugur Isărescu, care a atras atenţia politicienilor asupra riscurilor şi le-a solicitat să calmeze situaţia.
Economiştii şi brokerii au sesizat în luna august, în repetate rânduri, intervenţiile băncii centrale pe piaţa valutară pentru a ţine euro în frâu, aşa încât moneda naţională să nu înregistreze o depreciere semnificativă. Mai mult, analiştii chestionaţi de capital.ro, la vremea respectivă, estimau o depreciere majoră a leului în faţa euro (peste 5 lei/euro) fără ca BNR să intervină pe piaţă cu mai multe măsuri, printre care limitarea la jumătate sau chiar mai puţin a sumelor cu care împrumută băncile în cadrul licitaţiilor repo.
Intervenţia şi măsurile luate de BNR au fost sesizate şi de oficialii de la Washington.
Ieri, conducerea Fondul Monetar Internaţional (FMI) a aprobat acordarea unei noi tranşe din acordul precautionary încheiat cu România.
David Lipton, directorul general adjunct al Fondului, a declarat, la finalul întâlnirii boardului instituţiei, că “autorităţile române trebuie să rămână atente şi să continue consolidarea sistemului financiar, iar intervenţiile în sprijinul leului ar trebui să fie limitate la stabilizarea volatilităţii ratei de schimb”.