Mesaj direct pentru Vladimir Putin! Anunțul a venit chiar acum. Este pregătit

emmanuel macron

SURSA FOTO: Inquam Photos, Octav Ganea

Președintele francez a vorbit recent despre o posibilă călătorie în Rusia, pentru a discuta cu omologul său de la Moscova, Vladimir Putin. Astfel, Emmanuel Macron a subliniat că este pregătit, însă acest lucru se poate întâmpla doar în anumite condiții.

Emmanuel Macron, față în față cu Vladimir Putin? Preşedintele francez se declară pregătit

Așadar, președintele francez a subliniat că o călătorie în Rusia necesită anumite „gesturi” din partea lui Vladimir Putin. Amintim că declarația lui Macron a fost făcută joi, 16 iunie, în timpul vizitei la Kiev.

„Cred că o călătorie în Rusia astăzi necesită condiţii prealabile, adică gesturi din partea preşedintelui Putin. Nu voi merge acolo pur şi simplu”, a declarat Emmanuel Macron, conform dpa.com

Totodată, acest a spus că va vorbi cu Vladimir Putin despre probleme umanitare, protecţia prizonierilor şi securitatea alimentară pentru a găsi o soluţie.

„Nu voi exclude nimic, dar o voi face mereu în mod transparent faţă de preşedintele ucrainean şi ori de câte ori are sens”, a mai spus președintele francez.

Acesta a fost întrebat și dacă crede că Ucraina ar trebui să facă concesii teritoriale Rusiei.

„Cred că astăzi este de datoria noastră să fim de partea valorilor noastre, a dreptului internaţional şi, prin urmare, a Ucrainei. Dar nu este sarcina noastră să decidem în locul ucrainenilor asupra condiţiilor pentru încheierea acestui război”, a completat Macron.

Întrevedere importantă la Kiev

Amintim că liderii României, Franței, Germaniei și Italiei au început discuții la Kiev cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Obiectivul Franței este ca Ucraina să preia controlul Peninsulei Crimeea, ca parte a unei victorii împotriva Rusiei, potrivit informațiilor transmise de o sursă diplomatică franceză, citată de CNN.

Conform acesteia, este vorba despre un oficial care a vorbit cu jurnaliștii ce s-au deplasat, joi, la Kiev pentru vizita președintelui Macron în capitala ucraineană.

„Suntem în favoarea unei victorii complete, însoțită de refacerea integrității teritoriale în toate zonele pe care rușii le-au cucerit, inclusiv în Crimeea”, a spus oficialul francez.

Acesta a anticipat că, odată războiul încheiat, vor fi necesare discuții cu scopul de a stabili tipul de garanții de securitate pentru Ucraina și relațiile dintre această țară și Alianța Nord-Atlantică, NATO, pentru a determina construirea unei păci durabile.

Simultan, una din temele care vizează țara noastră este criza cerealelor. Mai precis, sunt peste 30 de milioane de tone de cereale blocate în țară, din cauza războiului. Din acest motiv și nu numai, șeful statului s-a deplasat la Kiev pentru a participa la discuțiile dintre liderii europeni.