Tensiunile din ultimele zile dintre Gabriela Firea, Primarul Capitalei, și Liviu Dragnea, liderul PSD, pe tema banilor care au fost tăiați de bugetul celui mai mare oraș al țării nu a rămas fără ecou în interiorul principalului partid de guvernământ.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, a afirmat cu privire la alocările din proiectul de buget pentru autorităţile locale că întotdeauna este loc şi de mai bine.
„Întotdeauna este loc şi de mai bine, dar să nu uităm un singur lucru, că bugetul nu a intrat în discuţia Guvernului. Mai analizăm o dată solicitările şi vom vedea ce este de făcut, dar să plecăm acum de la premisa că dacă au trecut banii de la Capitală la sectoare, au rămas tot la Bucureşti, nu au plecat nicăieri”, a spus Oprişan înainte de şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) al PSD, care are loc la Parlament.
Practic, Oprișan îi transmite Gabrielei Firea că lansează o falsă temă de dezbatere, banii urmând să rămână tot la dispoziție bucureștenilor.
El a spus că este mulţumit de forma proiectului de buget.