Mesajele de tip spam, procent uriaş din numărul total de e-mail-uri. Din ce ţară vin cele mai multe

În ciuda unei scăderi înregistrate dacă ne raportăm la ultimii şapte ani de zile, rata mesajelor de tip spam în totalul e-mail-urilor primite şi trimise la nivel global rămâne, în continuare, foarte mare, arată o analiză recentă.

Având în vedere că mai mult de jumătate din populaţia globului foloseşte serviciile de tip e-mail, numărul total de mesaje trimise şi primite în fiecare zi este asteptat să atingă circa 295 miliarde în 2019. Dintre acestea, mesajele de tip spam au reprezentat 55% din traficul de e-mail la nivel global în 2019.

China, cel mai mare generator de mesaje spam

Datele pentru anul în curs arată că un procent de 20,43% dintre toate mesajele de tip spam a fost generat de către China. Asta înseamnă că Republica Chineză este cea mai mare sursă de spam la nivel global. Urmează în top Statele Unite, cu un procent de 13,37%, Rusia, cu 5,6%, Brazilia, cu 5,14%, şi Franţa, cu 3,35%. Alte ţări menţionate în analiză sunt Germania, India, Turcia, Singapore şi Vietnam, ultimele având procente de puţin peste 2%, arată o analiză a Precise Security.

Studiile recente arată că rata de e-mail-uri de tip spam a scăzut cu 14% în ultimii şapte ani. În 2012, procentul era de 69% şi a scăzut puternic în următorii trei ani, ajungând, în 2015, la o rată 53% la nivel mondial. În următorii doi ani însă, rata a urcat uşor până la 55%, nivel care este estimat şi în prezent.

Germania, ţara cea mai vizată de mesaje spam de tip maliţios

Multe dintre aceste mesaje de tip spam sunt rău-intenţionate, cei ce le-au trimis încercând să avarieze sau să preia controlul asupra sistemului informatic ţintit. Acestea conţin, în general, programe informatice de tip spyware, troian sau ransomware. Statisticile din trimestrul I 2019 arată că cel mai mare procent de e-mail-uri de tip maliţios detectate de programele de tip antivirus s-a înregistrat în Germania (11,88%). A urmat Vietnamul, cu 6,24%, şi Rusia, cu 5,70%.