Klaus Iohannis a transmis marți, 22 decembrie, un mesaj cu prilejul Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății. Președintele României subliniază că statul a fost incapabil să-i tragă la răspundere pe cei vinovați pentru represiunea sângeroasă
Klaus Iohannis subliniază că „nimeni, niciodată, nu trebuie să uite că, pentru idealurile lor, românii s-au așezat în fața tancurilor” iar ziua de 22 decembrie trebuie să fie păstrată „vie în memorie” de către „toate generațiile”.
Acesta este textul integral al mesajului transmis de către președintele României în data de 22 decembrie.
Mesajul lui Klaus Iohannis
„În urmă cu 31 de ani, românii au așezat piatra de temelie a României democratice de astăzi. Ei au transformat revolta, durerea și teroarea, acumulate în decenii de tiranie, în forța motrice a Revoluției anticomuniste. Prin jertfa de sânge din Decembrie 1989, au pus capăt unui regim ilegitim și criminal, iar curajul și determinarea semenilor noștri ne-au redat nouă libertatea și demnitatea.
Nimeni, niciodată, nu trebuie să uite că, pentru idealurile lor, românii s-au așezat în fața tancurilor. Și de atunci, pentru totdeauna, 22 Decembrie este ziua Victoriei Revoluției Române, pe care toate generațiile trebuie să o păstreze vie în memorie și să o onoreze cum se cuvine.
Însă, pentru libertate și democrație, a fost plătit, în acele ceasuri de durere și revoltă, cel mai scump preț. 45 de ani de crime și cruzimi împotriva românilor, ani care au rupt legătura firească cu familia democrațiilor europene, s-au sfârșit printr-un alt șir de abuzuri. Gloanțele și barbarismul autorităților vremii au curmat vieți și au distrus destine.
Astăzi, în calitate de Președinte al României, mă înclin în fața sacrificiului suprem din Decembrie 1989, onorând memoria victimelor prin apărarea fermă a valorilor și principiilor democratice. Respectul și recunoștința se îndreaptă nu doar către eroii acelor zile, ci și către urmașii lor, care poartă în suflete răni adânci. Durerea incomensurabilă a pierderii persoanelor dragi a fost dublată, în toți acești ani care au trecut de la Revoluție, de infama incapacitate a statului de a-i trage la răspundere pe cei vinovați pentru represiunea sângeroasă.
Sănătatea unei societăți depinde, într-o foarte mare măsură, de modul în care lecțiile trecutului sunt învățate și asumate. Tocmai de aceea, nu voi înceta să lupt pentru redarea adevărului și înfăptuirea dreptății pe care o așteptăm de prea mulți ani. Justiția trebuie să-și facă datoria! Orice întârziere va transforma această rușinoasă restanță într-un grav atentat la adresa democrației noastre.
Dincolo de neîmplinirile noastre postdecembriste, Revoluția Română va continua să inspire convingeri, să anime generații. Eroii din Decembrie 1989 au aspirat la o Românie democratică, deplin atașată valorilor euro-atlantice, în care fiecare român este ascultat și protejat. Prin apărarea drepturilor și libertăților fundamentale, a pluralismului, a dreptului de a alege, promovând meritocrația, întărind statul de drept, protejând drepturile minorităților, noi onorăm, de fapt, memoria victimelor Revoluției Române și sacrificiul acestora.
Să păstrăm vie memoria victimelor Revoluției Române și să protejăm idealurile câștigate cu prețul sângelui!”, a transmis Klaus Iohannis.
Sursă foto: Inquam Photos / George Călin