Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a transmis un mesaj de consolare lui Raul Castro, preşedintele Cubei, care a anunţat decesul fratelui său şi fostului lider cubanez, Fidel Castro, informează site-ul postului BBC News.
Numele acestui om de stat eminent este pe bună dreptate considerat un simbol al unei întregi ere în istoria lumii. Cuba independentă pe care el şi aliaţii săi au construit-o a devenit un membru influent al comunităţii internaţionale şi a fost un exemplu ce inspiră multe state şi persoane”, a afirmat Vladimir Putin.
"Fidel Castro a fost un prieten adevărat şi loial Rusiei. El a investit personal în instalarea şi dezvoltarea relaţiilor ruso-cubane şi a cooperării apropiate, strategice în toate domeniile. Acest om puternic şi înţelept privea viitorul cu încredere. El a întrupat idealurile înalte ale unui politician, cetăţean şi patriot, cu adevărat dedicat cauzei căreia şi-a dedicat întreaga sa viaţă”, a adăugat acesta.
”Memoria sa va trăi pentru totdeauna în inimile ruşilor”, a mai spus preşedintele rus.