„La ceas de întuneric, când omenirea se confruntă cu pandemia şi alte boli, creştinii trebuie să pună la inimă mesajul de Paşte al îngerului ca să nu se teamă,”, a spus suveranul pontif, 84 de ani, în bazilica Sfântul Petru.
Papa a precizat că întotdeauna este posibil să începi din nou. Chiar şi din dezastrele istoriei umane, Dumnezeu a creat ceva nou.
„Chiar şi din ruinele inimii noastre – fiecare le ştie, îşi cunoaşte ruinile inimii -, Dumnezeu poate să construiască o operă de artă, chiar şi din resturile prăfuite ale umanităţii noastre, Dumnezeu pregăteşte o istorie nouă”, a adus aminte papa Francisc.
„În aceste luni întunecoase de pandemie, îl auzim pe Domnul Înviat care ne invită să începem din nou, să nu ne pierdem niciodată speranţa”, a mai spus el.
Aproape 200 de credincioşi şi clerici s-au alăturat liturghiei deoarece numai un număr limitat de persoane au avut voie să participe ca măsură de precauţie pentru a preveni răspândirea coronavirusului.
Suveranul pontif i-a îndemnat pe credincioşi „să împrospăteze zi de zi începutul drumului, uimirea primei întâlniri” cu Domnul „şi, modeşti, să ne lăsăm surprinşi de căile lui Dumnezeu”.
„Dumnezeu, a mai spus papa, nu poate fi încadrat în amintirile copilăriei, ci e viu, mereu surprinzător. Înviat, El nu sfârşeşte niciodată să ne uimească”.
Francisc a transmis că Hristos este viu aici şi acum
„Credinţa nu este un repertoriu din trecut, Isus nu este un personaj depăşit”, a continuat el.
„Merge alături de tine zi de zi, în situaţia pe care o trăieşti, în încercarea prin care treci, în visele pe care le porţi cu tine. Chiar dacă totul ţi se pare pierdut, te rog, deschide-te cu uimire la noutatea sa: te va surprinde”, a spus suveranul pontif.
Catolicii sărbătoresc Învierea Domnului la sfârşitul Săptămânii Mari.
La începutul vigiliei de sâmbătă, pontiful a purtat lumânarea de Paşte – lumina lui Hristos – în bazilica Sfântul Petru aflată în întuneric.
În Duminica Învierii, 4 aprilie, papa Francisc prezidează Sfânta Liturghie la ora Romei 10.00 în bazilica Sfântul Petru, iar la finalul celebrării euharistice transmite „Urbi et Orbi” tradiţionalul mesaj pascal, însoţit de binecuvântarea apostolică şi de darul indulgenţei plenare.