Mesajul premierului Orban pentru români. Cu cine își va petrece noaptea de Înviere

Premierul Ludovic Orban a urat sâmbătă tuturor românilor, în contextul Învierii Domnului, un Paște fericit și sănătate. Pe fondul controverselor din ultimele zile, Orban a ținut să arate unde își va petrece noaptea de Înviere.

Premierul Ludovic Orban a publicat sâmbătă un mesaj de încurajare pentru români, în contextul nefericit, determinat de epidemia de coronavirus, în care trebuie să celebreze anul acesta Învierea Domnului.

„Anul acesta sărbătorim Învierea Domnului nostru Isus Hristos într-un fel total diferit faţă de felul în care sărbătorim în fiecare an. Anul acesta, va trebui să stăm acasă, nu putem merge la biserică să participăm la slujba de Paşte.

”Alături de cei apropiaţi”

Vom fi alături de cei apropiaţi, de familie, dar vom fi departe de mulţi dintre cei care ne sunt dragi şi alături de care petrecem momentele frumoase. Chiar dacă nu putem merge la biserică, credinţa ne poate ajuta ca sărbătoarea să pătrundă în sufletul fiecăruia dintre noi şi să reuşim să transformăm fiecare casa noastră într-o biserică, într-un loc în care sărbătorim.

Am trecut prin momente grele, suntem supuşi la încercări la care nu ne-am fi aşteptat. Viaţa noastră, felul nostru de a fi a fost schimbat radical, multe dintre lucrurile pe care eram obişnuiţi şi le consideram normale să le facem în fiecare zi, astăzi nu putem să le facem”, a spus Ludovic Orban, în filmul postat pe canalul oficial de youtube al Guvernului.

”Suntem obligaţi ca toate eforturile pe care le-am făcut până astăzi, la toate privaţiunile la care ne-am supus să fie susţinute în continuare pentru ca ele să dea rezultate şi ca să reuşim împreună să depăşim cât mai repede această încercare determinată de o epidemie care creează extrem de multe pericole pentru fiecare dintre noi.

”Trecem împreună printr-o grea încercare”

Petreceţi Paştele şi folosiţi această sărbătoare pentru o reflecţie profundă la ceea ce se va întâmpla după ce vom scăpa de această epidemie. Am încredere că vom ieşi împreună în aceste sfinte sărbători mai buni, mai umani, mai empatici, mai apropiaţi de semenii noştri, mai dispuşi la acte de generozitate şi mai atenţi la problemele pe care le au semenii noştri”, susține Premierul.

”Pentru că în această grea încercare prin care trecem împreună s-a văzut umanitatea celor mai mulţi dintre semenii noştri, s-a văzut spiritul de sacrificiu de care dau dovadă cei care se luptă în prima linie contra acestui virus şi s-a văzut generozitatea multora dintre semenii noştri care au derulat campanii umanitare în sprijinul celor aflaţi în nevoie.

Vă doresc Paşte fericit, vă doresc sănătate şi doresc fiecăruia dintre noi şi românilor să trecem cât mai repede de această perioadă şi simbolul fundamental al acestei sărbători care este simbolul iubirii, al spiritului de sacrificiu şi mai ales simbolul renaşterii, să ne dea forţa să renaştem împreună”, arată Orban în finalul mesajului.