Uzina Dacia a devenit un proiect strategic pentru România, se arată în mesajul transmis de premierul Victor Ponta joi, cu ocazia aniversării a 10 ani de la deschiderea Centrului Internaţional Logistic (AILN) al producătorului auto de la Mioveni.
Mesajul a fost prezentat de deputatul PSD Mircea Drăghici, consilier onorific al prim-ministrului pe probleme legate de industria auto şi transporturi.
"Uzina reprezintă un proiect strategic fundamental pentru România, un proiect industrial care asigură o parte însemnată a exporturilor româneşti. De asemenea (…), uzina reprezintă un proiect esenţial pentru locurile de muncă stabile de aici, de la Mioveni, precum şi pentru multe alte zeci de mii de locuri de muncă din ţară. (…) Al doilea mesaj important pe care vreau să-l transmit este de apreciere pentru companiile care au încredere în România, care investesc şi dezvoltă proiecte importante aici. Îmi doresc şi ştiu că ţara noastră poate fi în continuare un loc atractiv pentru dezvoltarea de investiţii străine şi de producţie industrială", se arată în mesajul premierului.
Victor Ponta a apreciat şi colaborarea pe care a avut-o cu reprezentanţii Dacia în diverse programe de susţinere a dezvoltării a industriei auto din România, dând asigurări că va avea astfel de consultări şi pe viitor.
"Mă declar mulţumit pentru colaborarea solidă în ceea ce priveşte dezvoltarea proiectului de reînnoire a parcului auto din România, prin aplicarea conformă cu normele europene a Timbrului de Mediu, continuând cu Programul Prima Maşină, precum şi contribuţia la aplicarea Programului REMAT 2015. (…) De asemenea, vreau să anunţ că vom lucra împreună cu reprezentanţii industriei auto pe tema importului vehiculelor de ocazie, în contextul respectării legislaţiei europene dedicate", se mai arată în mesaj.
Un alt subiect atins de Victor Ponta a fost cel al tronsonului de autostradă dintre Piteşti şi Bucureşti, proiect susţinut de administraţia şi de sindicatele de la Dacia.
"Autostrada Piteşti-Sibiu este pe locul întâi în Master-Planul de Transport. Ştiu că au fost unele îngrijorări ale angajaţilor, că reprezentanţi ai conducerii Dacia Renault au transmis anumite semnale. Eu (…) susţin în continuare autostrada Piteşti-Sibiu", se precizează în mesajul premierului, transmis de Mircea Drăghici.
SURSA: Agerpres