La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic și cultural al României.
Cu o istorie de peste 150 de ani Camera de Comerț și Industrie a României, care a fost creată pentru a sprijini modernizarea și industrializarea României, transmite un mesaj de unitate tuturor românilor, prin președintele Mihai Daraban:
”Valoarea unificatoare a zilei de 1 Decembrie ne oferă tuturor ocazia de a sărbători împreună unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră și, totodată, de a fi parte integrantă a conceptului de Națiune, de a ne respecta istoria și de a-i glorifica pe făuritorii Marii Uniri.
1 Decembrie reprezintă nu numai unitatea unui întreg popor, dar este și o datorie a noastră, a tuturor, de a continua, dezvoltarea și modernizarea societății românești, precum și de a cultiva valorile universale în care am crezut întodeauna.
Să nu uităm faptul că Marea Unire este rezultatul exercitării dreptului la autodeterminare și, în mod democratic, a fost decisă unirea Basarabiei, Bucovinei și a Transilvaniei cu România.
Mai ales în aceste vremuri, trebuie să învățăm din acesată lecție de istorie despre perseverența și coeziunea unui popor întreg, pentru că numai printr-un efort comun vom putea depăși perioada dificilă pe care o traversăm.
La mulți ani, România!”