Meseria de IT-ist este una dintre cele mai bănoase pentru tinerii din generaţia actuală, dar ea mai implică şi alte cerinţe, nu doar să ştii să lucrezi la calculator
«Fă-te inginer, e meserie de viitor», ne sfătuiau părinţii pe vremea comuniştilor, când ţara trebuia „industrializată“ şi economia avea nevoie de specialişti în metalurgie, construcţii de maşini, transporturi, energie. Astăzi sunt la modă IT-iştii. Companiile caută absolvenţi de facultate din domeniul computerelor şi nu le vine foarte uşor să îi găsescă.
„Absorbţia se ridică la 95%, multe firme din portofoliul nostru solicită specialişti în IT“, a declarat Mihaela Tudorancea, managing partner la compania de resurse umane Tudorancea &Partners.
Racolaţi încă din liceu
„Am ajuns şi la liceele de profil. Pe baza Codului Civil, încheiem contracte cu elevii care se pregătesc pentru această industrie“, a menţionat Tudorancea.
Prin această înţelegere, compania furnizoare de servicii IT îi plăteşte tânărului cheltuielile de educaţie (taxele cerute ulterior de instituţia de învăţământ superior), iar acesta urmează să muncească în companie o perioadă determinată, până la achitarea sumei totale. Dacă pleacă din firmă înainte de aceasta, plăteşte diferenţa.
Aceşti tineri care se pricep la calculatoare nu duc lipsă de oferte, din ţară şi nu numai. Mulţi dintre ei muncesc aici cu gândul de a prinde un contract în străinătate. „Cunosc cazuri când angajatul a simulat probleme psihice, pur şi simplu a făcut pe nebunul pentru a fi dat afară de la job, apoi s-a transferat în străinătate şi acolo nu mai avea nicio problemă“, a arătat Mihaela Tudorancea. Ea afirmă că în acest sector se porneşte de la salarii destul de mari. Absolventul unei facultăţi cu profil de IT&C poate câştiga, din prima lună, mai mult decât media pe economie (circa 1.700 de lei net), salariul de început putând ajunge şi la 2.500 de lei.
Salarii de mii de euro
Acelaşi lucru îl spun şi cei din domeniu. „Un începător primeşte la noi un salariu peste media pe economie, iar angajaţii de pe poziţii mai avansate, de exemplu software developer, câştigă şi câteva mii de euro pe lună“, a declarat Andreea Stănescu, senior director la Stefanini România, companie braziliană de externalizare servicii IT, cu peste 1.000 de angajaţi şi cifră de afaceri de circa 17,5 milioane de euro. Perioada medie în care un specialist entry-level din cadrul firmei este promovat la următorul nivel variază între 18 şi 12 luni. În meseria aceasta nu e suficient doar să manevrezi mouse-ul şi tastele, trebuie să ştii să şi comunici. „Printre competenţele obligatorii se numără şi aceea de a stăpâni o limbă străină la nivelul la care vei lucra. Când comunici cu un client din Canada, trebuie să ştii franceza care se vorbeşte în Canada. Pentru candidaţii opriţi pe lista scurtă pentru angajare există şi practica de a avea o discuţie la telefon cu un client“, a precizat Stănescu.