Reapar meseriaşii. Învăţământul tehnic va fi reintrodus de la anul

Şcolile de meserii vor fi reînfiinţate anul viitor, odată cu reintroducerea învăţământului profesional şi tehnic, a declarat ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop.

Potrivit lui Pop, cifra de şcolarizare, de 120.000 de locuri, a fost deja aprobată.
"Trebuie să reînfiinţăm învăţământul profesional şi foarte repede să avem profesionişti în acest sector de muncă pe piaţă. În lege scrie clar că acest tip de învăţământ trebuie introdus, însă, din păcate, nu s-a făcut nimic în acest sens în ultimul an şi jumătate", a spus Pop.

Totodată, ministerul lucrează la o Hotărâre de Guvern privind bursele pe care le primesc elevii  din şcolile profesionale şi tehnice. "Am aprobat aproximativ 120.000 de locuri pentru învăţământul profesional. Vreau să elaborăm Hotărârea de Guvern privind acea bursă pe care o au elevii. Sperăm să intre miercuri în şedinţa de Guvern, însă suntem încă în stadiul de muncă", a mai spus Pop.

Potrivit ministrului, în momentul de faţă, în sistemul de învăţământ există cadre didactice suficiente pentru a preda în şcolile profesionale.
Economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, declara astăzi că ţările din centrul şi estul Europei, inclusiv România, au eşuat în general în acţiunea de învăţare pe parcursul vieţii profesionale. "Vina este şi a sectorului privat care, de regulă, nu vrea să dea bani pentru reşcolarizarea personalului cât şi lipsa sectorului de stat care prea uşor a renunţat la şcolile profesionale, la şcolile de meserii. Vedem că la ţară ar fi o zonă mare de forţă de muncă care ar trebui reşcolarizată pentru meserii în domeniul serviciilor, hotelier, industrial, construcţiilor. Dar cine să-i şcolească? Unde sunt maiştrii şi profesorii care predau mai demult în şcolile profesionale. Nu este numai problema României, este problema zonală", a spus oficialul BNR.