Meseriile de care să te fereşti

Salariul mediu net pe economie a crescut, în 2014, iar inflația a fost redusă. Cu toate acestea, sunt câteva domenii de activitate unde salariile au scăzut față de începutul anului trecut.

Dintre cele 59 de domenii de activitate monitorizate de Institutul Național de Statistică (INS) doar trei s-au remarcat negativ prin scăderea salariilor în octombrie 2014 (lună pentru care sunt publicate ultimele cifre oficiale) comparativ cu ianuarie 2014, scrie Money.ro.

Cele trei meserii unde lefurile salariaților au scăzut pe parcursul anului trecut sunt fabricarea băuturilor, depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, precum și transporturi pe apă.

Cel mai mult a scăzut salariul mediu net în domeniul fabricării băuturilor, cu 3,6%, din ianuarie 2014 până în luna octombrie, de la 1.952 lei la 1.882 lei.