Channels permite vizualizarea postărilor utilizatorilor

Channels (Canale) este un nou produs Meta pentru WhatsApp. Acesta permite vizualizarea postărilor utilizatorilor, la fel ca pe Facebook sau Twitter (actualul X). Momentan noua funcție este disponibilă pentru utilizatorii din 150 de țări, potrivit companiei.

Cu toate acestea, numeroși utilizatori americani ai WhatsApp susțin că noul produs nu poate fi încă folosit în țara de origine a producătorului.

În urma unei întrebări adresate de AFP cu privire la lista țărilor vizate, compania Meta nu a furnizat un răspuns imediat.

În regiunile care au deja disponibilă noua funcție, utilizatorii au posibilitatea de a vedea vedea un cont care apare sub formă de canal. Totodată, mesajele postate de acest cont vor fi vizibile într-o secţiune separată de comunicările obişnuite de pe platformă.

Utilizatorii vor putea, la fel ca pe Facebook, să reacționeze la aceste mesaje prin diferite comentarii/emoticoane.

Pe WhatsApp, mesajele Channels vor apărea într-o nouă filă numită Updates (Actualizări). Este o diferență față de abordarea Meta pe Instagram. Acolo, anunțurile despre canale sunt comunicate prin mesaje directe.

În ceea ce privește WhatsApp, Meta se concentrează momentan pe facilitarea canalelor de utilizare de către entități precum ONG-uri. Totodată, și de către instituții de cercetare medicală și organisme de verificare a faptelor, spre deosebire de creatorii individuali.

Channels este similară cu o funcție a Telegram

Funcția Channels de pe WhatsApp pare să semene cu o funcționalitate deja existentă pe o altă platformă de mesagerie, și anume Telegram, conform informațiilor AFP.

Administratorii pot trimite texte, fotografii, videoclipuri și sondaje pe aceste canale, a declarat Meta.

Compania a subliniat că Channels oferă confidențialitate totală. Mai precis, niciun utilizator WhatsApp nu va avea posibilitatea de a şti ce canale urmăreşte un alt cont.

În plus, platforma le oferă administratorilor unui canal și posibilitatea de a refuza, fără a fi nevoiți să ofere motive, ca un utilizator să urmărească conținutul pe care îl produc.

Meta a limitat momentan creearea de canale însă în lunile următoare toți utilizatorii vor avea posibilitatea de a profita de noua funcție.

Meta caută în mod continuu să aducă noi funcționalități pe platformele sale existente și să dezvolte noi rețele. Threads este un exemplu în acest sens. Platforma este în prezent un concurent al altor platforme similare, de tipul X. Threads a fost lansată la începutul lunii iulie, potrivit AFP.