Activitatea online a lui Mircea Geoană va fi verificată
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a primit mai multe sesizări de la persoane fizice pentru a verifica activitatea online a lui Mircea Geoană. El a trimis solicitări în acest sens către Meta, compania-mamă a Facebook, și către TikTok, urmând ca răspunsul să vină în termen de 24 de ore. S-au primit solicitări care au fost transmise platformelor pentru a verifica dacă există instrumente care să afecteze transparența rețelelor sociale.
În urma sesizărilor, colegii săi au contactat platformele pentru a stabili dacă, din punct de vedere tehnic, există conturi false care promovează anumiți candidați la alegerile prezidențiale.
„Am primit mai multe sesizări de la persoane fizice pentru a verifica activitatea online a lui Mircea Geoană. Am trimis solicitări în acest sens la Meta şi TikTok. Răspunsul va veni în 24 de ore.
S-au primit niște solicitări care au fost transmise mai departe platformelor pentru a vedea dacă cu adevărat există astfel de instrumente care să vicieze transpunerea cât mai transparent a tot ce înseamnă rețele sociale. Sesizări au fost făcute de persoane fizice.
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) nu e în subordinea Ministerului Digitalizării, e o entitate de sine stătătoare, dar în momentul de față vreau să vă spun că în urmă acelor sesizări, colegii mei au transmis către platforme să stabilească dacă din punct de vedere tehnic există astfel de conturi false care să promoveze anumiți candidați.
E vorba de Meta și TikTok”, a spus ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, în cadrul unei intervenții TV la Antena 3 CNN.
De unde a pornit totul?
Președintele USR, Elena Lasconi, a reacționat după ce premierul României, Marcel Ciolacu, a cerut Autorității Electorale Permanente (AEP) să investigheze acuzațiile conform cărora Mircea Geoană (candidat independent pentru funcția de președinte al României) ar folosi o fermă de troli pentru a influența alegerile prezidențiale.
Ea a solicitat ca Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) și Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) să investigheze situația și să oprească aceste ferme de troli despre care se spune că ar fi folosite de Mircea Geoană.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat că nu știe nimic despre aceste acuzații. Tal Hanan a confirmat că a fost în România, dar în scop de vacanță. El a recunoscut că s-a întâlnit cu mai multe persoane, dar a refuzat să discute despre clienții săi.
Președintele AEP, Toni Greblă, a explicat că nu a primit nicio sesizare referitoare la informațiile că într-o clădire ar exista servere care l-ar putea ajuta pe Mircea Geoană în campania electorală. Totuși, AEP poate verifica doar cheltuielile candidaților, dacă primește informații despre ele.
Premierul României, Marcel Ciolacu, a dat asigurări că există informații despre existența unor servere care ar putea fi folosite de Mircea Geoană la alegerile prezidențiale. De aceea, a cerut o anchetă în acest sens, solicitând ca AEP să se implice.