Într-un mic atelier de lângă București un meșteșugar lucrează după tehnici de realizare a obiectelor bisericești din perioada Imperiului Bizantin. Orfevrărie se numește meșteșugul, el își spune simplu: aurar. Vă prezint un mică afacere care este strâns legată de Dumnezeu: Atelierul lui Bogdan.
Suntem în Săptămâna Patimilor și astăzi vă propun o poveste antreprenorială mai puțin obișnuită. Într-un sat de lângă București am descoperit un atelier de orfevrărie. Este un loc unde se crează obiecte bisericești din aur și argint. Ceea ce face unicat acest atelier este faptul că proprietarul folosește tehnici vechi, majoritatea provenind din epoza bizantină, pe care le-a studiat de-a lungul vieții. Metodele folosite la făurirea obiectelor sunt în principal filigranare, cizelură, smălțuire, gravură, turnare și pictură.
”Ne dorim să aducem în prezent o picătură din aroma vremurilor de altădată. Obiectele făcute de noi ajung în cele mai de seamă așezări monastice unde întregesc tabloul acestor muzee vii”, așa începe dialogul cu Bogdan Popa. Are 47 de ani și el își spune aurar. Face această meserie pe cont propriu din anul 2000. Este absolvent de Teologie, specializările didactică și restaurare de icoane. De altfel, în atelierul Patriarhiei Române a deprins și tainele meșteșugului pe care îl practică acum, scrie infofinanciar.ro.
”Trei ani am lucra în atelierul Patriarhiei. Am plecat pentru că erau salariile mici, minim pe economie, și am început un drum pe cont propriu. Mi-am luat un laminor, un aparat cu care se întind metalele, și am făcut primul atelier într-un sat de lângă București, la socrii mei de atunci”, își amintește Bogdan Popa.
Prima lucrare, o candelă din filigran
Prima sa lucrare proprie a fost o candelă mică din filigran. A reușit să o vândă unui patron de librărie cu 800 de euro.
După doi ani petrecuți la socrii săi, și-a deschis un mic atelier în București, unde a stat următorii trei ani. După care s-a mutat în satul în care locuiește și acum: Piscu, comuna Ciolpani.
A fost și momentul în care a divorțat de a doua soție. Motivul? Ea nu dorea să trăiască la țară. S-a recăsătorit și actuala soție îi este și asistentă în atelierul lor de lângă București. Este un loc în care sunt zeci de ciocănele și clești de diferite mărim.
„Lucrez majoritatea pieselor doar prin ciocănire și folosesc cizelură pentru detalii”, mă lămurește bărbatul.
Prima mare lucrare a avut-o pentru Mânăstirea Lainici, pentru care a făcut nouă obiecte de cult din argint. În atelierul său, Bogdan Popa confecționează chivoturi, cădelnițe, cruci, candele, racle, sfinte vase și icoane ferecate.
Materia primă este adusă de clienți
Pe unul dintre rafturi observ o icoană de purtat la gât foarte frumoasă. A realizat-o în urmă cu cinci ani, dar încă nu a vândut-o. Nici nu e foarte hotărât dacă va vrea să o dea vreodată, dar dacă ar face-o valoare ei este de 4000 de euro. Așa aflu că lucrează la comandă, dar realizează obiecte de cult și pentru el. Din pasiune și pentru a-și lăsa imaginația să se manifeste.
Discuția ajunge și la bani. Îmi explică faptul că materia primă este adusă de clienți, ceea ce face el este doar să îi pună în legătură cu firmele care adus aur și argint pentru astfel de lucrări. El este plătit pentru manoperă.
„Iau patru euro pentru un gram prelucrat”, îmi spune Bogdan Popa. Când l-am vizitat avea în lucru o ferecătură de argint de 2,6 kilograme. O astfel de lucrare o realizează în aproximativ trei luni, în condițiile în care muncește patru-cinci ore zilnic. Mai mult nici nu s-ar putea, pentru că este o meserie care solicită foarte mult ochii.
”M-a mai lăsat vederea și acum lucrez cu vizete”, îmi spune bărbatul.
Boierii de carton și obiectele de cult
De clienți nu duce lipsă, în perioada în care l-am vizitat avea trei în așteptare pentru a le începe lucrările. Îmi spune că prelucrează cam 10 kilograme de argint în fiecare, dar foarte puțin aur.
”Suntem o țară săracă. Boierii noștri de carton nu comandă astfel de obiecte pentru că nu au cultură. Clienții mei sunt mânăstirile sau oamenii din comunități care strâng bani și iau o astfel de lucrare pentru biserica de la ei din sat. Anul trecut am făcut o candelă pentru mânăstirea Putna”, îmi explică bărbatul.
Atelierul lui ar putea fi foarte bine și el un muzeu cu un curator foarte pasionat. Vorbește despre ustensilele lui ca și cum ar fi însuflețite. Într-un fel chiar sunt. Cu ele dă viață unor obiecte de cult în fața cărora ajungem să ne rugăm, să fim botezați sau să le purtăm cu speranță în ajutorul lui Dumnezeu.
De altfel, așa au și apărut icoanele în Bizanț: pentru ca oamenii să aibă o reprezentare vizuală a sfinților. A fost o idee practică pentru a-i aduce aproape de biserică în condițiile în care în acea perioadă foarte puțini știau să citească. Iar cu timpul, biserica și-a completat bagajul de obiecte de cult tocmai pentru a da formă vizuală unor pilde și învățături.
Un obiect vechi de 4000 de ani
Îmi arată un obiect care pentru mine pare doar o piatră ascuțită. ”Este un Xilex, un obiect folosit la răzuirea pielii. L-am găsit pe un câmp. Eu studiez tehnici vechi de mii de ani, așa că știam ce este și l-am dus la Muzeul Național de Istorie pentru evaluare. Mi-au spus că are 4000 de ani”, îmi explică Bogdan Popa.
Într-un astfel de loc îmi vine natural o întrebare: crezi în Dumnezeu? Nu stă pe gânduri, îmi spune că da și completează: ”Știința sigur nu vine de pe Pâmânt, de la noi. Ne este transmisă”.
Spuneam că lucrează în atelier maxim cinci ore zilnic. În restul timpului se ocupă cu agricultura în mica fermă a familiei. Are doi copii mici, unul de cinci ani și altul de nouă luni, cu a treia soție și încă doi, de 12 și 15 ani, din primele două căsnicii. În timpul discuției noastre soția era ocupă cu bebelușul. Acesta este și motivul pentru care nu apare în acest dialog, deși ea este mâna lui dreaptă în atelier.
Probabil unic în România
Un atelier care este probabil unicat în România. Cel puțin ca inițiativă privată. ”Cred că mai sunt patru sau cinci astfel de meșteri în România, dar nu am auzit să mai profeseze vreunul. Mai există unul la monetăria statului și altul la atelierul Patriarhiei, dar acelea sunt instituții”, îmi spune Bogdan Popa.
De curiozitate am căutat pe google cuvântul ”orfevrărie”. Primele rezultate sunt explicațiile din DEX, după care urmează Atelierul lui Bogdan și cel al Patriarhiei ca locuri unde se mai execută astfel de obiecte după tehnici vechi. În rest, toate rezultatele căutării trimit către muzee unde sunt expuse astfel de lucrări.
În încheiere îmi spune că are un sigur regret: ”Nu mai am atât de mult timp să studiez și să aprofundez alte tehnici din vechime. Din această activitate îmi întrețin familia, dar o fac și din pasiune și pentru a păstra metodele bizantine de prelucrare a metalelor prețioase”.
